Artă & Caritate

150 de muzee din ţară şi din Bucureşti se deschid pe 19 mai în cadrul Nopţii Muzeelor

Share pe Facebook

Noaptea Muzeelor, probabil una dintre cele mai apreciate iniţiative cultural, a ajuns anul acesta la a 14-a ediţie şi se va desfăşura sâmbătă, 19 mai în toată ţara.

Aproximativ 150 de muzee şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti vor participa la acest eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal şi evenimentelor conexe.

An de an oferta culturală s-a diversificat, iar în 2018, Noaptea Muzeelor aduce în peisaj un ingredient nou. Este vorba despre o serie de 10 scurtmetraje documentare prin care sunt prezentate publicului aspecte neştiute şi nevăzute din culisele a 10 muzee din Bucureşti, membre ale RNMR. Prin acest demers, finanţat cu ajutorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi prin colaborarea cu Societatea Română de Televiziune, se doreşte consolidarea brandului ”Noaptea Muzeelor” ca un fenomen social care să sporească interesul comunităţilor locale pentru muzee. Este propus, în consecinţă, un dialog între muzeul nevăzut şi public, exploatând elemente şi resurse culturale provenite din zona patrimoniului cultural material – un demers inovator de apropiere a publicului de muzeu pentru o înţelegere mult mai umană a rolurilor muzeului în societate şi de stimulare a vizitării în orice zi, nu doar în cadrul unor evenimente organizate.

În rolul povestitorului este binecunoscuta actriţă Maia Morgenstern, care s-a implicat pro-bono în acest proiect cultural ce urmăreşte consolidarea valorii sociale şi educative a colecţiilor muzeale în conştiinţa publicului.

Documentarele au fost realizate cu asistenţa specializată a unor experţi muzeali şi surprind aspecte neştiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional al Literaturii Române, Palatul Mogoşoaia, Muzeul Naţional de Geologie, Centrul expoziţional documentar al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Muzeul Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida", Muzeul Naţional "George Enescu" şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.

Cele 10 episoade, cu durata de 5 minute, vor fi difuzate pe posturile naţionale ale TVR începând cu data de 7 mai şi vor ghida publicul prin labirintul muzeal pentru ca vizitatorii să aibă acces la anumite informaţii şi poveşti altfel prea puţin sau deloc cunoscute.

Această ediţie a ”Nopţii Muzeelor” cuprinde şi alte proiecte special gândite pentru a fi cât mai prietenoasă interacţiunea între muzee şi vizitatori, Questo oferind şi anul acesta trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit. Peste 34 de muzee au creat, prin aplicaţia Questo, tururi prin care publicul va descoperi singur spaţiul, poveştile, expoziţiile şi exponatele, aceste trasee fiind menite să atragă foarte mult segmentul de tineri (elevi, studenţi, cupluri şi familii cu copii) şi să valorifice expoziţiile şi poveştile muzeelor participante. Astfel, vizita într-un muzeu sau într-o casă memorială devine o experienţă complexă pentru publicul interesat.

viewscnt

noaptea muzeelor

Articole recomandate