Film

Filmările pentru „Fantastic Beasts 2” încep în luna august

Share pe Facebook

Cea de-a doua parte a filmului „Fantastic Beasts and Where to Find Them” (recompensat anul acesta cu un Oscar pentru cele mai bune costume) a fost demult programată pentru lansare pe 16 noiembrie 2018. Acum Warner Bros anunţă, potrivit The Independent, că filmările vor începe în luna august.

Franţa (Paris) şi Marea Britanie sunt deocamdată ţările anunţate ca locaţii pentru filmarea „Fantastic Beasts 2”. New York-ul, acolo unde a fost filmată prima parte a seriei, nu a fost deocamdată trecut pe listă. Filmul va continua aventurile cu vrăjitori imaginate de J. K. Rowling, care a semnat scenariul primei părţi, pe baza cărţii sale omonime.

Alături de Eddie Redmayne (câştigător al unui Oscar pentru rolul din „Teoria întregului”), care îl va interpreta tot pe Newt Scamander, se regăsesc şi alţi actori care au jucat în „Fantastic Beasts and Where to Find Them”: Johnny DeppKatharine Waterston, Dan Fogler, Alison Sudol şi Zoe Kravitz. Aflăm, de asemenea, că va fi introdus un nou personaj, tânărul Dumbledore, că scenariul este scris tot de J. K. Rowling şi că regia va fi semnată de acelaşi David Yates.

Warner Bros intenţionează ca seria „Fantastic Beasts” să numere, în total, cinci filme.

viewscnt

Articole recomandate