Film

Îi aduce Alexandra Dinu pe Adrien Brody şi Antonio Banderas în România?

Share pe Facebook

Veşti bune pentru fanii Alexandrei Dinu. Românca noastră se pregăteşte pentru unul dintre cele mai importante momente din cariera sa.

Filmul “Capcană Mortală/Bullet Head”, în care actriţa Alexandra Dinu deţine rolul principal feminin şi joacă alături de celebrii Adrien Brody, John Malkovich şi Antonio Banderas, va avea premiera în Statele Unite vineri, 8 decembrie.

Acesta reprezintă debutul la Hollywood al vedetei din România, după mai bine de zece ani de activitate profesională în lumea filmului italian, timp în care a avut roluri în producţii de succes în industria cinematografică italiană, precum Capri, L’Isola, Rosso San Valentino ori La Farfalla Granata.

Alexandra Dinu este singurul nume feminin din distribuţia peliculei “Capcană mortală/Bullet Head”, în care joacă alături de Adrien Brody, John Malkovich şi Antonio Banderas. Pelicula, regizată de Paul Solet şi produsă de Millennium Films, va avea premiera mondială pe 8 Decembrie în Statele Unite.

Despre colaborarea cu Adrien Brody, Alexandra Dinu declară:

“Adrien e un suflet frumos, o persoană specială. Mi-a placut la nivel uman foarte mult. Îl admiram ca şi actor înainte de a juca împreună, însă m-am bucurat să-l descopăr ca om. E profund, un artist în adevăratul sens al cuvântului”.

Deoarece tratează o poveste de dragoste, în scenariul filmului este inclusă şi o scenă de sărut între cei doi.

“Am avut timp să discutăm, să vorbim despre rol, chiar să ne cunoaştem cu câteva zile înainte, iar pe set totul a decurs foarte bine”, menţionează actriţa.

Într-un interviu acordat recent revistei ELLE, Alexandra a povestit pentru prima data despre decizia de a se muta in Statele Unite.

“Căutam, într-un mod sau altul, o renaştere. Acest lucru se întâmpla după o perioadă foarte grea. Fiul meu, Mario, suferise două operaţii la inimă, timp în care i-am acordat toată atenţia. Au fost doi ani în care am anulat tot, practic m-am anulat pe mine, iar la finalul lor m-am regăsit foarte obosită şi confuză. Oricum, eu am fost întodeauna adepta schimbărilor şi orice schimbare este o evoluţie pentru mine. Nu am plecat în America în căutarea rolului vieţii. Acesta poate veni de oriunde acum pentru că nu mai există graniţe în cinematografie. America este, pur şi simplu, doar o nouă etapă din viaţa mea”, a declarat Alexandra Dinu.

Filmul “Capcană Mortală/ Bullet Head” va avea premiera în cinematografele din România în data de 5 Ianuarie. 

viewscnt

Articole recomandate