Film

„Loving Vincent”: primul film pictat ajunge pe ecranele româneşti

Share pe Facebook

Cum să nu iubeşti picturile lui Vincent van Gogh? Asta pare să fie declaraţia de dragoste pe care regizoarea poloneză Dorota Kobiela, împreună cu britanicul Hugh Welchman (câştigător al premiului Oscar) i-o dedică marelui pictor. Este vorba despre „Loving Vincent”, un film cum nu s-a mai făcut sau văzut până acum, primul film de lung metraj care foloseşte pictura ca tehnică de animaţie.

„Poţi avea un adevărat foc în suflet, şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el, iar trecătorii văd doar o urmă de fum”, spunea marele pictor (prea puţin apreciat pe timpul vieţii). Însă artiştii care au lucrat la acest proiect îşi arată dragostea faţă de Van Gogh

125 de pictori din întreaga lume, printre care şi artistele plastice de origine română Carmen Belean şi Cătălina Codreanu, au realizat 62.450 de fotograme pictate în ulei pentru filmul „Loving Vincent”.

Filmul prezintă viaţa şi moartea controversată a geniului care a fost Vincent van Gogh, care a murit la vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă peste 2000 de tablouri.

„Cu drag, Vincent” era modul în care artistul îşi încheia cele peste 800 de scrisori trimise către fratele său, Theo. Filmul porneşte de la ultima scrisoare neterminată şi pune pe ecran existenţa pictorului printr-o tehnică modernă de animare a operelor sale.  

Apar în film peste 120 de lucrări Van Gogh, iar scenariul „este bazat pe fapte reale”. Scenariştii au avut ca materie primă peste 800 e scrisori din corespondenţa personală a celebrului pictor. Pe baza acestora au fost conturate personajele filmului, intriga şi evenimentele care au dus la moartea sa neaşteptată. Tehnica pe care se bazează filmul dedicat lui Van Gogh se numeşte Painting Animation Work Stations. Pe scurt – PAWS.

Tânăra actriţă Saoirse Ronan, nominalizată anul acesta la Premiile Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru interpretarea din Lady Bird îi dă viaţă personajului Marguerite Gachet. Douglas Booth, cunoscut din filmele Romeo şi Julieta, Noe sau Ascensiunea lui Jupiter îşi împrumută vocea personajului Armand Roulin. Printre actorii care interpretează personaje în film se numără şi Jerome Flynn, devenit celebru pentru rolul Bronn din serialul HBO Game of Thrones, Chris O’Dowd (Thor: Întunericul, Jocuri secrete, Copii domnişoarei Peregrine), Helen McCrory (Harry Potter şi Talismanele Morţii, Sherlock Holmes şi cazul ciorapului de mătase, Casanova) şi actorul polonez Robert Gulaczyk în rolul lui Vincent van Gogh.

Filmul este produs de BreakThru Films şi Trademark Films. În cinematografele din România filmul va intra începând din 12 aprilie şi este distribuit de Asociaţia Follow Art şi Argo Art Consulting.  

 

viewscnt

Articole recomandate