Sănătate și îngrijire

„Cei trei i”: de ce ignoranţa, inteligenţa şi iraţionalitatea ne pot crea probleme

Share pe Facebook

Îmi place să strâng cele trei concepte sub denumirea de „cei trei i” pentru că în viaţa de toate zilele ne confuzionează maxim. Funcţionează atât în paralel cât şi separat, iar asta ne dă de furcă serios. Pentru că dacă separat le înţelegem cu uşurinţă, odată ce se combină între ele începe să nu mai fie chiar aşa de simplu. Ca psihoterapeut, cred că e important să facem diferenţa dintre ele şi să înţelegem când şi cum ne bagă în bucluc combinaţiile. Să mă explic...

Să începem cu fiecare luate separat, adică cu definiţiile. Iraţionalitatea se defineşte ca gândire sau acţiune (discurs, comportament etc.) care nu are legătură cu raţionalul adică cu lucrurile pe care le-ai fi putut face sau spune dacă porneai de la o premisă logică. Termenul se foloseşte peiorativ atunci când ne referim la chestiile pe care (de regulă) le face altul şi considerăm că ar fi putut să le facă într-o manieră mai folositoare pentru el (sau pentru alţii), sau mai pe gândite.

Ignoranţa este cunoscută ca lipsa de cunoaştere. Pe alocuri şi ca binecuvântarea ăluia sărac cu duhul. Inteligenţa poate fi simplist definită ca abilitatea de a procesa şi înţelege diferite concepte (mai ales abstracte) despre cum merg lucrurile pe lumea asta. Definiţia a pornit de la coeficientul de inteligenţă şi pe parcurs a înglobat şi alte tipuri de inteligenţă (precum inteligenţa emoţională).

Dar viaţa e complicată (şi nedreaptă, pe alocuri) aşa că să trecem la variantele de combinare. De pildă, ignoranţa potenţează iraţionalitatea. Dacă nu am cunoştinţele minim necesare despre cum NU funcţionează homeopatia, pot deveni iraţional dar perseverent în credinţa că mă va vindeca de o boală sau alta. La fel, dacă nu cunosc un minim necesar despre unele particularităţi ale creierului uman şi despre genetică, pot deveni iraţional în demersul de vindecare a copilului meu gay. Pot să continui cu exemplele dar ideea este că raţiunea face casă bună cu cunoaşterea. Cunoaşterea presupune, la rândul ei, nu numai informare, ci şi capacitatea de a discrimina grâul de neghină (informaţional vorbind, fireşte).

Să mergem mai departe la combinaţia dintre ignoranţă şi inteligenţă. Aici e bine să trec smerit prin viaţă pentru că nu le pot şti pe toate, deşi sunt inteligent. La fel de adevărat este că, dacă sunt inteligent şi raţional, am şanse să mă prind care sunt momentele când sunt ignorant. Sau să recunosc mai degrabă decât mai târziu că nimeni nu e deştept toată ziua. Şi (implicit) să mă tratez de ignoranţă prin declanşarea unui demers de informare, înţelegere şi (finalmente) de cunoaştere. Să adăugăm la combinaţie şi iraţionalitatea, aici fiind util să ştiu că lipsa de raţiune face casă bună cu emoţia, aşa că oricât de inteligent şi expert aş fi, am şanse să devin iraţional dacă sunt implicat emoţional. Dacă ştiu acest lucru, atunci când ştiu că sunt implicat emoţional, am şansa să cer şi părerea oamenilor care pot rămâne obiectivi în raport cu problema mea.

Cele de mai sus ne dau cu atât mai mult de furcă cu cât, odată cu era online, avem acces nelimitat la informaţie. De multă ori echivalăm uşurinţa accesului cu înţelegerea conţinutului, uitând că nu e suficient să citeşti pentru a înţelege. Poţi citi că e suficient să bei apă timp de 90 de zile (conform unui ritual, fireşte) pentru a te vindeca de tuberculoză ori cancer. La cancer, ce-i drept, erau prescrise vreo 180 de zile. Pentru a înţelege că e o prostie, ai nevoie de cunoaştere. Care cunoaştere presupune nu doar inteligentă şi raţionalitate, ci şi efort de învăţare. 

viewscnt

Articole recomandate