Trends

Amal şi George Clooney, gardienii binelui

Share pe Facebook

”Poate că George şi Amal Clooney petrec cea mai mare parte a timpului în Marea Britanie, însă actorul şi avocatul nu închid ochii la actuala situaţie politică din SUA”, scrie Time anunţând cel mai recent gest de mărinimie al cuplului Clooney: 100.000 de dolari donaţi pentru sprijinirea copiilor imigranţi.

"Nu putem schimba politica acestei administraţii, dar putem ajuta la apărarea victimelor acesteia", spune George Clooney făcând trimitere la scandal fără precedent din SUA, unde autorităţile au recunoscut că au separat două mii de copii de părinţii lor imigranţi, imediat după ce au păşit în Statele Unite.

Banii, proveniţi din fundaţia cuplului, Clooney Foundation for Justice, au mers către Young Center for Immigrant Children’s Rights, o organizaţie cu sediul la Universitatea din Chicago, care oferă consiliere juridică copiilor neînsoţiţi. Cei doi Clooney nu sunt singurii care şi-au exprimat dezacordul faţă de politica Trump privind separarea familiilor de imigranţi la frontiera Statelor Unite: cântăreţul John Legend şi soţia Chrissy Teigen au donat 288,000 de doalri pentru American Civil Liberties Union, iar Bruce Springsteen a întrerupt spectacolul său de pe Broadway pentru a denunţa criza frontierelor.

În ceea ce-i priveşte pe soţii Clooney, atât George, cât şi Amal au fost implicaţi în acte de caritate şi activism politic cu mult înainte de a fonda, imediat după căsătorie, Clooney Foundation for Justice.

În urma atacurilor din 11 septembrie, 2001, George Clooney a organizat un fond de strângere de bani care a inclus zeci de vedete de la Hollywood reuşind să adune mai mult de 129 milioane de dolari pentru United Way. Patru ani mai târziu, a donat un milion de dolari pentru Hurricane Katrina Response Fund. În 2006, actorul a fost, alături de tatăl său şi câţiva prieteni într-o călătorie în regiunea vestică a Sudanului, cunoscută sub numele de Darfur, despre al cărei genocid a vorbit în materiale filmate chiar de el, pe care le-a prezentat în emisiuni precum cea a lui Oprah.

Cât o priveşte pe Amal, activismul a fost aproape dintotdeuana o pasiune a sa, iar nu o latură a personalităţii dobândită odată cu faima. Unul dintre cei mai respectaţi avocaţi ce reprezintă drepturile omului în instanţa internaţională, Amal Clooney este de parte dreptăţii, nu doar în instanţă, ci şi în afara ei.

Dacă eşti o femeie care face plajă în Maldivi s-ar putea că vrei să ştii că la un kilometru distanţă o altă femeie este biciuită. Şi s-ar putea să vrei să-ţi găseşti propria cale de a protesta împotriva acestui lucru”, spunea cândva celebra avocată de origine libaneză care a reprezentat-o, spre exemplu, pe celebra activistă refugiată Nadia Murad, răpită şi obligată să se prostitueze de către ISIS (cartea scrisă de ea, apărută şi la Polirom cu titlul ”Eu voi fi ultima” este o sfâşietoare mărturie despre viciimele ISIS).

 

Împreună, Amal şi George au realizat acte caritabile şi umanitare fără număr, donarea celor 500,000 de dolari pentru celebrul protest March for Our Lives realizat în urma atacului armat de la Marjory Stoneman Douglas High School, Parkland (Florida) sau sprijinul constant pe care aceştia îl oferă refugiaţilor (mulţi dintre ei trecând pargul casei lor) sunt doar câteva din acestea. Anul trecut, cei doi au declarat că Google HP şi Unicef vor colabora cu fundaţia lor cu scopul de a deschide şcoli pentru 3.000 de copii refugiaţi din Liban. Suntem convinşi că nu le va lua prea mult timp până când vor concretiza acest ambiţios proiect.

viewscnt

Articole recomandate