Trends

Burning Man – festivalul nebunilor sau al vizionarilor?

Share pe Facebook

La ce te gândeşti mai întâi când spui „foc”? Mai degrabă la o situaţie de urgenţă decât la triumful resimţit de „pionierul” care i-a descoperit potenţialul şi fiinţa. Se pare că fiecare element primordial este sortit controversei: apa este binecuvântare atunci când purifică sau potoleşte setea, dar devine de temut dacă părăseşte cu furie trasa firească. Pământul? Atât de blând cu recoltele când primeşte botezul apei şi atât de înspăimântător când scutură cu patimă totul din jur. Aerul? Un remediu la îndemână, o evadare pentru temerari, gazdă bună pentru vehicule „zburătoare” dar şi otravă prin „grija” celor care îl poluează.

Focul însă...parcă vine să le râdă zeflemitor în figură „partenerilor” săi: este pătimaş ca nimeni altul, poate creşte arogant din cea mai mică scânteie şi este bănuit a fi schimbat iremediabil istoria umanităţii atunci când i-a devenit supus omului.

Nu degeaba o minte cel puţin jucăuşă l-a văzut ca laitmotiv al unui eveniment care adună de la an la an din ce în ce mai mulţi curioşi să încerce „altceva”: „BURNING MAN” este un festival-fenomen pentru cei care dau de pământ cu tot ceea ce îşi imaginau că este experienţa supremă.

Deşertul Black Rock din Nevada devine teren pentru Black Rock City, începând cu ultima zi de luni a lui august şi încheindu-se cu prima zi de luni a lui septembrie ( curios, nu? ). Practic, în mijlocul deşertului „creşte” un oraş care va găzdui o uimitoare etalare de vehicule care sfidează chiar şi imaginaţia unui scriitor de science fiction. Numele şi l-a primit de la marioneta uriaşă a unei siluete umane care este incendiată în sâmbăta de dinaintea încheierii, asemenea unei jertfe pe altarul celei mai adulate zeităţi.

Oraşul şi locuitorii lui preţ de o săptămână par a fi urmat  file întregi din scenariul filmului „Mad Max”, ştiţi voi, cel iniţial în care Mel Gibson face şi desface iar o Tina Turner în zale ne încântă auzul, sau noul venit care ne propune o Charlize Theron rasă în cap în postura de îmblânzitoare de bestii futuriste.

Cel care a îndrăznit să viseze în viitor a fost Rod Garret, designerul care a creionat cu tupeu oraşul desenat în semicercuri concentrice, deservit de străzi numite după poziţia orelor de pe cadranul unui ceas.

Dacă sunteţi curioşi să aruncaţi o privire şi asupra celor care l-au „născut” pe Burning Man şi continuă povestea şi acum, nu vă aşteptaţi să regăsiţi extravaganţa stilistică a lui Karim Rashid, spre exemplu. Iniţiatorii şi cei activ implicaţi în proiect pot fi lesne confundaţi cu un bunic carismatic sau cu vecina cea bună, aceea care îţi împrumută zahăr la nevoie.

Povestea a început timid, când în 1986 Larry Harvey, cel care continuă să scrie şi să producă tema anuală a festivalului şi Jerry James au reuşit să adune douăzeci de curioşi pe Baker Beach în San Francisco, locul iniţial al desfăşurării evenimentului; anul acesta au adunat fără niciun efort în jur de 70.000 de „burners”.

Spre deliciul celor care fac socoteli, stăm cam aşa: costul unui bilet este de 1.200 de dolari, putând achiziţiona şi unul de 400 dacă ai noroc şi „prinzi” vreo reducere, la care mai adaugi şi costul livrării şi al permisului de acces pentru vehiculul tău. Nu e tocmai preţul unui bilet la cinema... Poate de aceea bugetul operaţional anual reuşeşte să bată spre 30 de milioane de dolari, în condiţiile în care nu există sponsori sau parteneri.

Apoi dacă vrei să intri cu dreptul în spiritul evenimentului, este obligatoriu să porţi ce poate fi mai trăznit, mai puţin sau să... nu porţi nimic, pentru că libertatea de exprimare nu cunoaşte nici cenzură şi nici limitări, iar nuditatea nu este motiv de „pedeapsă”.  Asta cu purtatul nimic te va ţine fix până la căderea serii, moment în care deşertul îşi arată colţii şi temperatura scade dramatic.

„Burning Man” este în fapt un festival pop-art, o dezlănţuire a imaginaţiei dusă dincolo de firesc, nefiind de mirare că atrage participarea artiştilor aspiranţi sau consacraţi, a vedetelor, a celor trecuţi demult de prima tinereţe dar şi a celor mai „serioşi” gen medici sau corporatişti care îşi doresc să evadeze din rutină.

Oraşul apărut de nicăieri oferă, pe lângă instalaţii care mai de care pe care te poţi căţăra în voie sau în interiorul cărora te poţi tunde sau poţi dansa, o peregrinare continuă de atelaje neobişnuite.

Dacă totuşi eşti în impas cu orientarea sau ai avut un schimb de replici mai „accelerat” cu vreun burner, nu ezita să apelezi la City Rangers, o echipă bine instruită de „ pacificatori”, alcătuită din medici, pompieri sau alţi „cetăţeni” înarmaţi cu multă răbdare şi bunăvoinţă de a-i descurca şi pe cei mai „încurcaţi”. Fireşte că există şi un Serviciu de Urgenţă pentru situaţii mai complicate care necesită o intervenţie specializată. S-au gospodărit şi de puncte de alimentare pentru carburant, pentru care îţi va fi necesară o înregistrare prealabilă, regula fiind să existe autonomie de 30 de ore între alimentări pentru generatoare.

Poţi fi chiar tu „Burning Man” aducând cu tine orice formă de exprimare artistică, statică sau mobilă, oferindu-te voluntar sau instalându-ţi propriul perimetru în care să atragi prin muzică, dans, pictură sau mai ştiu eu ce. Dacă eşti jurnalist, du-te repede la Media Mecca, aşa cum şi numele îl recomandă, locul suprem al culegerii şi schimbului de impresii despre festival cu alţii ca tine. Răcoreşte-te pe drum cu puţină gheaţă la Arctica, punctul care furnizează răcoare pentru toată săptămâna şi poate vei avea nevoie şi de o scurtă reculegere la Templu, un loc de pelerinaj pentru cei care îl împânzesc cu fotografiile celor dragi dispăruţi sau caută doar un moment de reevaluare spirituală.

Ar mai fi multe de povestit. Încă una şi gata: nu te vei putea împăuna la cunoscuţi cu ce grozăvie trăieşti zilele astea, pentru că nu există acces la internet. Va trebui să îţi faci prieteni noi, să porţi conversaţii spontane faţă în faţă şi să faci promisiunea de a reveni anul viitor.

Black Rock City se ridică falnic în fiecare an, pe nisipul care nu e nici nisip şi nici praf, este o pulbere care atunci când nu te enervează îngrozitor invadându-ţi zone nebănuite, te va face să arăţi cool aşternându-ţi un strat ireal de „pudră” cosmică. După săptămâna fantastică, deşertul îşi recapătă liniştea austeră netulburată decât de suflarea vântului. Black Rock City dispare curat ca prin magie, urmând a reveni peste un an cu vise noi pentru burners.

Va urma...

Andreea Militaru este Guest Writer pentru LIFE.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.

viewscnt

Articole recomandate