Trends

Care sunt cele mai bune momente din zi în care să faci sport

Share pe Facebook

Probabil te-ai întrebat de nenumărate ori când e mai bine să faci sport, dimineaţa sau seara? Mai ales că există atâtea studii contradictorii care-ţi pot lua din start cheful de a face mişcare... Haideţi să vedem însă cum ne sfătuieşte un expert în fitness, pe nume Jennifer Bayliss, care împărtăşeşte revistei everydayhealth.com câteva din teoriile sale!

Din start, aflăm că toate acele contradicţii la care te supun anumite studii, dispar pentru simplul fapt că Bayliss ne spune că cel mai bun moment al zilei în care poţi face sport este cel care şi se potriveşte ţie. Trebuie alese, aşadar, acele momente din zi în care ştii că poţi face cu regularitatea exerciţii fizice şi care sunt potrivite, evident, stilului tău de viaţă.

Găseşte-ţi ritmul! Faptul că unii oameni practică sportul dimineaţa iar alţii seara ţine mai degrabă de ceasul intern al fiecăruia decât de voinţă. Când spunem ceas intern ne referim la ritmurile circadiane (sau ritmul nictemeral), un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparţinând entităţilor vii (inclusiv plante, animale, ciuperci sau cianobacterii). Acest ciclu reglementează aşadar schimbările fizice, mentale şi comportamentale într-o perioadă de 24 de ore. Temperatura corporală, tensiunea arterială şi metabolismul sunt unele dintre procesele fiziologice care pot fi afectate de ceasul intern al organismului. Prin urmare, trebuie stabilit ce fel de ceas intern ai şi în funcţie de acest aspect vei lua decizia de a face sport dimineaţa sau seara.

Foto: Istock

Dacă intri în categoria celor care fac spor dimineaţa…
Studiile arată că cei care practică sportul dimineaţa sunt mult mai consecvenţi cu rutina exerciţiilor fizice decât cei care practică sportul seara. Asta în primul rând, pentru că energia corpului este la cote maxine înainte de a te epuiza cu tot felul de munci şi evenimente de peste zi. Persoanele care fac sport mai devreme în timpul zilei îşi pot gestiona mai bine timpul şi se simt mai energice pe tot parcursul zilei (ştim că exerciţiile fizice duc la eliberarea de endorfine, ceea ce face ca persoana respectivă să fe binedispusă). Este recomandat însă, ca înaintea exerciţiilor de dimineaşă să faci puţină încălzire pentru a ridica temperatura corpului şi pentru a-ţi încălzi muşchii (potrivit specialiştilor, dimineaţa muşchii sunt mai rigizi cu 20% decât seara).
Unii oameni pot avea ameţeli şi pot obosi mult mai repede dacă fac sport pe stomacul gol, aşa că Bayliss îi sfătuieşte să ia o gustare mică (o banană sau o porţie de iaurt cu conţinut scăzut de grăsimi) înainte de a se apuca de sport.
Pentru cei care nu sunt deloc matinali, acest ritm ar putea deveni o corvoadă şi ar putea întrerupe cu uşurinţă rutina.

Foto: Istock

Dacă intri în categoria celor care fac sport seara…
Unii oameni îşi fac antrenamentele după-amiază sau seara pentru simplul fapt că se simt mai relaxaţi după o zi de muncă şi pentru că le găsesc mai productive. Acest tip de antrenamente poate părea mult mai eficient dacă luăm în calcul faptul că temperatura corpului este în mod natural ridicată, iar muşchii sunt calzi şi flexibili, dar şi că există avantajul de a fi mâncat peste zi, ceea ce face să te simţi mai energic în timpul antrenamentului. Mai mult, cei pentru care acest ritm este mai potrivit, simt că pot face mai mult sport nefiind conditionaţi de timp şi că îşi recapătă astfel energia pierdută după multe ore de muncă.
Practicarea sportului în această parte a zilei ar putea avea însă şi dezavantaje, printre acestea numărându-se: un somn neliniştit din cauza hormonilor eliberaţi în timpul exerciţiilor fizice; sau tentaţia de a renunţa la sport (orice eveniment ce pare mai relaxant îţi poate distrage atenţia făcându-te să renunţi la antrenamente).

După cum ştim cu toţii, renunţarea la sport, ca la orice altceva de altfel, e mult mai simplă decât practicarea acestuia cu consecvenţă. Aşa încât, Jennifer Bayliss ne sfătuieşte, ca înainte de a ne apuca de antrenamente, să stabilim care este ceasul nostru intern. Acesta este cel mai importnat detaliu cu care poate începe un program sportiv de durată.

viewscnt

Articole recomandate