Trends

Cele mai admirate personalităţi din 2018 (până acum)

Share pe Facebook

Potrivit studiului anual realizat de YouGov (companie internaţională de cercetare de piaţă şi de analiză a datelor), Bill Gates şi Angelina Jolie sunt cei mai admiraţi oameni din lume. Deloc surprinzător, nici în ceea ce-l priveşte pe vizionarul Gates, care a ocupat locul întâi încă de la prima ediţie a sondajului, nici în ceea ce o priveşte pe fermecătoarea Jolie, care ocupă acest loc pentru a treia oară consecutiv.

În 2018, YouGov a extins sondajul la 35 ţări, în urma acestuia fiind intervievate 37.000 de persoane. Astfel, în topul celor mai admirate 20 femei din lume, locul al doilea, după Angelina Jolie, este ocupat de Michelle Obama, următoarele pe listă fiind femei din industria divertismentului: actriţe, cântăreţe sau prezentatoare de televiziune, cum ar fi Oprah Winfrey, Emma Watson, Taylor Swift, Madonna sau Gal Gadot. De asemenea, figuri politice notabile, precum Hillary Clinton şi Angela Merkel, se regăsesc în top 10.

În schimb, lista cu cei mai admiraţi bărbaţi este ocupată preponderent de cei din mediul politic, afaceri şi sport. Pe locul al doilea, după Bill Gates, se află Barack Obama, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, urmat de Jackie Chan şi Xi Jinping. Lista mai include nume precum Vladimir Putin, Donald Trump, Elon Musk, Christiano Ronaldo, Lionel Messi, Warren Buffet şi David Beckham.
YouGov a realizat, de asemenea, şi un sondaj privind popularitatea actualului preşedinte american (Donald Trump) şi a fostului preşedinte (Barack Obama), rezultatul clasându-l pe Trump cu 15 locuri mai jos decât predecesorul său.

Iată listele cu cele mai admirate 20 de personalităţi din lume, rezultate în urma studiului YouGov:

Cei mai admiraţi bărbaţi:

  1. Bill Gates
  2. Barack Obama
  3. Jackie Chan
  4. Xi Jinping
  5. Jack Ma
  6. Vladimir Putin
  7. Dalai Lama
  8. Narendra Modi
  9. Amitabh Bachchan
  10. Cristiano Ronaldo

Cele mai admirate femei:

  1. Angelina Jolie
  2. Michelle Obama
  3. Oprah Winfrey
  4. Queen Elizabeth II
  5. Hillary Clinton
  6. Emma Watson
  7. Malala Yousafzai
  8. Angela Merkel
  9. Taylor Swift
  10. Madonna
     
viewscnt

Articole recomandate