Trends

Familia regală a Marii Britanii se pregăteşte din nou de nuntă. Una tare atipică

Share pe Facebook

Nu a trecut bine febra celei mai aşteptate nunţi a anului - cea a Prinţului Harry şi Meghan Markle - că familia regală a Marii Britanii anunţă o altă nuntă. Una total atipică pentru istoria acestei familii conservatoare: cea a lordului Ivar Mountbatten, vărul reginei Elisabeta a II-a, cu iubitul lui, James Coyle. "Vom fi declaraţi parteneri dar ceremonia în sine va fi una foarte mică", a declarat Montbatten, în vârstă de 55 de ani, despre cereminia ce va avea loc în luna august în capela privată a lordului din Bridwell Park din Mountbatten din Devon, sud-vestul Angliei, şi care va aduna doar prieteni şi membrii ai familiei.

Ivar Mountbatten (verişor de-al treilea cu Elisabeta a II-a, stră-strănepot al marii regine Victoria şi nepot al lui Earl Mountbatten din Birmania, comandantul naval care a condus forţele militare aliate în Asia de sud-est în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial) este primul membru gay al familiei regale, acesta recunoscându-şi orientarea sexuală în 2016, după o lungă relaţie cu soţia lui, Penny, cu care are trei fete. Penny, de care lordul a divorţat în 2011, va avea de altfel un rol semnificativ în cadrul ceremoniei, ea fiind cea care-i va sta la braţ lordului înainte ca acesta să-şi unească destinele cu iubitul său.

Regina Elisabeta a II-a nu a comentat deocamdată nimic despre această viitoare nuntă însă ştim că este un susţinător al drepturilor celor din comunitatea LGBT. "Guvernul meu va face progrese suplimentare pentru a combate diferenţele de remunerare între femei şi bărbaţi şi discriminarea împotriva oamenilor pe baza rasei, credinţei, sexului, dizabilităţii sau orientării sexuale", declara ea în 2017.

viewscnt

Articole recomandate