Trends

Londra, una dintre cele mai poluate şi mai nesigure capitale din Europa

Share pe Facebook

Capitala Marii Britanii rămâne în urma celorlalte oraşe importante de pe bătrânul continent în ceea ce priveşte calitatea aerului şi a accesibilităţii sistemului de transport. Londra nu pare să fie ajutată nici de autobuzele sale faimoase roşii şi nici de taxiurile sale negre. 

Un studiu comandat de Greenpeace şi realizat de Wuppertal Institutea arătat că Londra are mari probleme cu calitatea aerului – situându-se pe locul al treilea în acest top, după Moscova şi Paris. De asemenea, acelaşi studiu a descoperit şi că Londra are cel mai scump sistem de transport în comun, precum şi cele mai multe accidente de biciclete. 

Per total, aşa cum era de aşteptat oraşele Copenhaga, Amsterdam, Oslo şi Zurich au ieşit pe primele locuri în acest studiu. Iar Londra a ieşit pe al treilea loc din coadă, fiind depăşită în topul ruşinii doar de Roma şi Moscova, dar situându-se în urma unor oraşe europene importante precum Madrid, Paris sau Berlin. 

Un oraş care se află mereu în mişcare 

Londra este recunoscută ca fiind un oraş mereu în mişcare şi orice a ajuns în Piccadilly Circus nu are cum să nu-mi dea dreptate. Cu toate acestea, eforturile sale de a avea un oraş curat şi sigur nu par să dea rezultate. Ca simplu turist te loveşti imediat de două lucruri: transportul în comun foarte scurt şi mizeria de pe stradă. 

Metroul londonez este unul dintre cele mai recunoscute din Europa. Cu toate acestea, costul unui abonament sau a unei călătorii este foarte mare în comparaţie cu alte oraşe importante de pe continentul nostru. O călătorie cu metroul în Londra costă aproape 6 lire faţă de doar 2 euro în Madrid sau 3 euro în Berlin. Iar alternativa de a merge cu autobuzul înseamnă foarte mult timp pierdut. Ca turist este o variantă bună. Însă nu şi pentru rezidenţii care stau şi foarte departe de locurile de muncă (lucru extrem de normal în Londra). 

În cadrul aceluiaşi studiu, Londra a avut un scor foarte bun în ceea ce priveşte mobilitatea – car sharing, zone cu puţine noxe sau aplicaţii suport al transportului în comun, însă stă foarte rău în ceea ce priveşte siguranţa de drum. Capitala Marii Britanii se află pe locul secund în ceea ce priveşte nesiguranţa cicliştilor cu nu mai puţin de 251 de accidente din 10,000 de drumuri cu bicicleta (versus Paris cu 113 sau Madrid cu doar 14). 

Pentru a rezolva problema poluării, primarul Sadiq Khan încearcă să găsească soluţii, făcând oraşul sigur pentru biciclişti şi transportul în comun mai eficient şi mai ieftin. Acesta se gândeşte să introducă zile în care să nu se meargă cu maşinile, vrea să implementeze un sistem de taxare aspră pentru maşinile foarte poluante şi să creeze zone aproape fără noxe. Cu toate astea, decizia sa de a construi tunelul Silvertown de un miliard de lire pe sub Thames pare să nu respecte deloc măsurile sale anti-poluare. 

Marea Britanie şi lupta sa cu poluarea 

Aceasta bătălie pare să fie pierdută, pentru moment. Marea Britanie este una dintre ţările europene care nu a reuşit să găsească măsurile potrivite pentru a reduce nivelul de poluare din aer. Curtea de Justiţie Europeană (ECJ) are puterea să dea amenzi de milioane euro ţărilor care nu respectă aceste măsuri. Şi aici intervine lucrul care ne priveşte şi pe noi. Cele şapte ţări care au primit un ultim avertisment au fost: UK, Franţa, Germania, Ungaria, Italia şi România.Acest subiect este cu adevărat important cu cât mai mult de 400,000 de oameni mor anual în Europa din cauza aerului toxic. 

În acest context, singura variantă posibilă pentru a câştiga această luptă ar fi stoparea construcţiilor de drumuri şi investiţia în pistele de biciclete şi în crearea unui sistem de transport public mai accesibil. Evident cu un obiectiv mai lung de a stopa vânzarea de maşini diesel în ţară şi încurajarea folosirii celor electrice (sau măcar hibride). 

viewscnt

londra, madrid, berlin, poluare

Articole recomandate