Trends

O adorabilă actriţă de la Hollywood va deveni pentru prima dată mamă

Share pe Facebook

Kirsten Dunst s-a logodit cu actorul Jesse Plemons în luna ianuarie iar acum, la cei 35 de ani, actriţa din ”Interview with the Vampire” este pe cale să devină mamă, aflăm din Us Magazine. Dunst, care a jucat în filme de Oscar precum ”The Beguiled” sau ”Hidden Figures”, mărturisea încă din vară, într-un interviu pentru Marie Claire, că ”e timpul să avem copii” aşa că vestea nu este nici pe departe una neaşteptată. E adevărat, nu va deveni mamă la vârsta pe care ea o considera ideală, dacă e să luăm în seamă ceea ce declara în 2014 - ”cred că 33 e o vârstă bună pentru a avea primul copil” - dar asta nu mai are relevanţă atâta vreme cât actriţa va avea parte de această bucurie.



Kirsten Dunst şi Jesse Plemons (29 de ani) şi-au început relaţia în 2016, când filmau împreună la seria antologică ”Fargo”, a urmat la scurt timp logodna iar în primăvară cei doi se vor căsători în Austin, Texas. Va fi o ceremonie intimă, la fel cum a fost şi logodna, iar Dunst va purta o rochie creată de doi dintre prietenii ei apropiaţi, designerii Rodarte Kate şi Laura Mulleavy pe care i-a însărcinat deja cu această misiune.
Detalii privind starea de sănătate a actriţei sau luna în care va aduce pe lume copilul nu au fost oferite deocamdată.

viewscnt

Articole recomandate