Trends

Semnele unei relaţii toxice

Share pe Facebook

Semnele unei relaţii toxice sunt destul de evidente pentru cine are ochi să le vadă. Cândva, psihologul Miruna Stănculescu, vorbind despre relaţii, spunea că „e o linie foarte fină între o relaţie bună care a dat de greu, chiar dacă a dat de greu cu un adulter, şi o relaţie proastă în care ai stat prea mult”.

Probabil ai auzit atât de mult termenul de „relaţie toxică” încât e sigur că nu-ţi doreşti să te afli într-una. Dar ce anume exact aruncă o relaţie pe un tărâm toxic?

Relaţiile toxice pot fi uneori greu de identificat. Există unele comportamente care în mod evident „sar calul”, precum orice fel de abuz fizic, emoţional, verbal sau financiar. Alte semne sunt mult mai subtile, însă la fel de problematice.

”Orice relaţie are un nivel de toxicitate. Nimic nu este perfect, există întotdeauna loc de mai bine”, spunea Ginnie Love Thompson, un psihoterapeut american. Însă când toxicitatea scapă de sub control, atunci apar problemele.

Iată care consideră psihologii ca fiind principalele semne ale unei relaţii nepotrivite pentru tine:

1. Partenerul nu-şi asumă niciodată responsabilitatea

Dacă îi aminteşti pe un ton blând partenerului tău că te deranjează că-şi lasă mereu prosoapele ude pe jos în baie, iar acest lucru se termină de fiecare dată cu o ceartă (deoarece tu ştii că trece printr-o perioadă stresantă, că a avut o săptămână agitată la birou şi tu vii chiar acum cu astfel de rugăminţi!), ar trebui să ai în faţa ochilor un steguleţ roşu. Oamenii normali ar trebui să ştie să primească o remarcă, chiar şi un reproş şi să se corecteze. Un partener toxic ar putea da vina pe tine pentru felul în care se comportă chiar şi atunci când te răneşte emoţional.

2. Nu ai grijă de tine

Nu numai comportamentul partenerului toxic poate fi un steguleţ roşu, chiar şi comportamentul tău. O relaţie toxică poate apărea atunci când tu nu mai ai grijă de tine. Grija de sine este vitală pentru orice relaţie astfel încât să poate fi ţinută departe toxicitatea. Dacă te neglijezi pe tine sau timpul tău din orice motiv (să spunem pentru că îţi imaginezi că partenerul tău are mai multă nevoie de tine şi renunţi la tot ce îţi face ţie plăcere în favoarea lui), este un semn că relaţia devine una toxică.

3. Partenerul te pune la zid tot timpul

O ceartă nu înseamnă o relaţie toxică, însă dacă de fiecare dată când vrei să spui ce te deranjează, partenerul îţi închide gura, este un semn că relaţia aceasta nu îţi face bine. Cuplurile sănătoase sunt deschise către a primi feedback între parteneri. Trebuie să fiţi implicaţi unul în fericirea celuilalt şi să căutaţi modalităţi de a comunica cât mai eficient. Însă, dacă, în loc să te asculte, partenerul tău îţi spune mereu că nu vrea să vorbească despre asta, să pară distant şi absent, sau chiar să plece, atunci acesta este steagul roşu al unei relaţii toxice.

4. Te simţi epuizat/epuizată

Dacă simţi că această relaţie te stoarce de energie, atunci e un semn de toxicitate. Se poate manifesta psihic, ca şi cum ai fi obosit tot timpul. Relaţiile toxice, literalmente, ne pot face corpurile să se simtă rău, iar aceste semne trebuiesc observate la timp.

5. Partenerul îţi aduce mereu critici constructive, chiar şi atunci când îl rogi să nu o facă

În mod ideal, cu toţii ne dorim un partener care să facă din nou cea mai bună versiune a noastră. Cineva care să ne susţină, să ne încurajeze şi care să ne provoace. Toate acestea pot fi uşor confundate cu criticile. Dacă partenerul tău te întreabă insistent dacă chiar mai vrei o felie de pizza, iar când tu o împingi şi spui că nu-ţi mai trebuie, el intră în defensivă şi spune că doar voia să te ajute, este clar un semn de toxicitate, pentru că de fapt nu vrea să te ajute, ci doar să te controleze.

6. Partenerul tău nu-şi aminteşte niciodată programul tău

Nimeni nu cere nimănui să păstreze o agendă a programului partenerului, însă este important ca cel pe care îl iubeşti să-şi amintească lucrurile importante din programul tău şi să te susţină. Dacă partenerul tău îţi cere să-l ajuţi cu ceva în ziua în care tu îţi prezinţi lucrarea de diplomă, atunci chiar e o problemă. Dacă se întâmplă o dată sau de două ori, nu e neapărat nesănătos, deoarece cu toţii avem momente de uitare. Însă dacă se întâmplă contant, poate fi un semn toxic.

7. Întotdeauna îi învinovăţeşte pe alţii pentru problemele sale

Dacă partenerul tău învinovăţeşte constant pe altcineva pentru ceva ce nu merge bine, indiferent dacă acea persoană eşti tu, şeful lui, mama ta sau instructorul de la sală, este un semn de comportament toxic. A fi într-o relaţie sănătoasă înseamnă să-ţi gestionezi sentimentele, să-ţi asumi responsabilităţile, nu să arăţi cu degetul de fiecare dată când îţi e greu.

8. Partenerul tău este super competitiv

Puţină competiţie în relaţie este ceva bun. Cuplurile sănătoase se susţin şi şi oamenii sunt fericiţi când partenerul câştigă. Competiţia trece pe teritoriul toxic atunci când partenerul te face să te simţi prost pentru reuşitele tale. Dacă îţi dai seama că încerci să-ţi ascunzi victoriile ca să nu-l faci gelos pe partenerul tău, sau încerci să te laşi bătută, atunci clar, te afli într-o relaţie toxică.

9. Dacă simţi că faci toată treaba din relaţie, atunci eşti într-o relaţie toxică

În fiecare relaţie, există o diviziune a muncii naturală. O relaţie sănătoasă este un parteneriat între doi. Dacă simţi că tu depui toată munca grea, iar partenerul nici nu pare să observe, balanţa devine toxică.

10. Îi găseşti mereu scuze pentru comportamentul inadecvat

Dacă te afli în situaţia în care cauţi mereu scuze pentru comportamentul lui/ei, indiferent că vorbim despre indisponibilitatea emoţională, lipsa de empatie, faptul că se poartă urât cu prietenii tăi sau lipsa de suport, este o mare problemă. Cu toţii avem perioade stresante, lucruri de făcut, însă dacă partenerul tău nu îţi ascultă preocupările şi nu încearcă să îmbunătăţească situaţia, poate ar fi timpul să te gândeşti la o despărţire.

viewscnt

Articole recomandate