Trends

Viaţa de noapte la Paris: petreceri „nebune” şi party-uri „signature”

Share pe Facebook

Viaţa de noapte pariziană nu a fost nicicând plictisitoare şi a găsit întotdeauna resurse să se reinventeze. Clasica terasă, restaurantul gastronomic, cabaretul chic, clubul de noapte glamour sau barul de jazz… toate îşi găsesc locul în Oraşul luminilor şi în viaţa parizienilor.

De ceva vreme încoace, un nou trend îşi face simţită prezenţa şi capătă din ce în ce mai mulţi adepţi. Este vorba de „soirées privées”, un fel de petreceri private la scară mai largă, unde se intră strict pe bază de invitaţie din partea organizatorilor. Modul de funcţionare e cam aşa: promotorii, în general persoane foarte conectate din punct de vedere social şi cu experienţă în night-life, fac un parteneriat cu un restaurant, un club, un bar, şi organizează un eveniment „signature” într-o seară fixă pe săptămână, de obicei nu în week-end. Invitaţii sunt relaţii ale promotorilor şi relaţii ale relaţiilor acestora, deci cercul este relativ restrâns şi permite un oarecare control asupra participanţilor. Uneori petrecerile pot avea tematică specială: Fashion week, Halloween, Noul An Rusesc, Red carpet.

Unul dintre cele mai noi şi rapid devenite puncte de atracţie este Manko Loco, un party vibrant şi foarte chic, pe cel mai luxos bulevard parizian, Avenue Montaigne.

Găzduite în barul restaurantului peruvian Manko, serile Manko Loco atrag din ce în ce mai mulţi adepţi ai muzicii bune şi cocktailurilor, în fiecare joi  începând cu lăsarea nopţii. Dacă atmosfera de început de seară e una de acomodare - DJ, drinks şi lumini difuze -, pe măsură ce invitaţii încep să sosească Manko Loco devine demn de numele pe care îl poartă şi aerul se electrizează. Jocuri de lumini, un saxofonist cântând în picioare pe bar, un cântăreţ tradiţional marocan de darbuka (un soi de tobă nord-africană), o dansatoare de cabaret burlesc înfăşurată în şaluri diafane, artificii… temperatura creşte şi toată lumea devine „Loco” (n.r. – nebun în limba spaniolă).

Maria, Thomas şi Idriss, „gazdele” Manko Loko

Semnatarii Manko Loco sunt un trio tânăr şi frumos: Maria (româncă), Thomas şi Idriss (francezi) au avut ideea de a transforma barul vreme de o seară pe săptămână, şi au reuşit. După o pauză de vară de două luni, Manko Loco a revenit în forţă şi promite să  surprindă cu numeroase petreceri tematice, invitaţi numeroşi, muzică bună şi nopţi „loco”. Ba chiar, pentru vara viitoare, în timpul obişnuitei pauze estivale promotorii îşi propun transferarea evenimentului la Saint Tropez.

Maria, Thomas şi Idriss nu sunt la primul eveniment de acest gen. Înainte de Manko Loco organizau în fiecare miercuri, serile Live by Victoria Paris, în restaurantul cu acelaşi nume din cadrul celebrului club de noapte L’Arc. O atmosferă complet diferită, cu cine romantice servite la lumina lumânărilor şi muzică de café-concert din unicul restaurant care se poate lăuda cu o  vedere neobturată spre Arcul de Triumf. Însă şi aici, târziu în noapte, odată cu desertul şi cafeaua, atmosfera se electriza, pianul lăsa locul DJ-ului, iar invitaţii se lansau pe pista de dans.

Parisul nu duce lipsă de idei şi nici de locaţii. Pentru cei mai puţin convenţionali există serile private organizate pe vapor, pe Sena. În arondismentul 16, pe River’s King, în fiecare vineri seara până în zori de zi, puteţi participa la evenimentul Crazy boat. Un soi de after-work gigantic care poate găzdui până la 1.500 de persoane. Vedere incomparabilă spre Tour Eiffel şi două săli separate: una cu muzică generalistă (house, RnB, pop, funk, electro), alta cu muzică latino, şi un eveniment combinat: o croazieră pe Sena urmată de discotecă până dimineaţa.

Pe lângă tematicile de genul „Lună plină la Paris”, „O seară pe acoperişurile pariziene” sau „Crazy night între fete”, evenimentul parizian care suscită cel mai mare interes şi inspiră cel mai mult este Fashion week. De două ori pe an, Parisul intră într-o efervescenţă ieşită din comun, care se reflectă şi în viaţa de noapte. Petrecerile private cu tema „Fashion week” se organizează aproape la tot pasul, oferind parizienilor posibilitatea să ia parte, chiar şi indirect, la acest eveniment care marchează oraşul.

Parisul vibrează, se reînnoieşte în permanenţă şi are mereu ceva de oferit, pe gustul fiecăruia, inclusiv în ceea ce priveşte distracţia nocturnă. Pentru că, aşa cum spunea Hemingway, „Paris est une fête” (n.r. – Parisul este o sărbătoare).

 

Găsiţi detalii despre petrecerile menţionate mai sus pe manko-paris.com, victoria-paris.com, riversking.fr.

viewscnt

Articole recomandate