Trends

Vrei să porneşti o afacere şi ai nevoie de inspiraţie? Ţi-am găsit noi 10 idei

Share pe Facebook

În medie, un om se aşteaptă să aibă 2-3 meserii în timpul vieţii. Viitorul se anunţă a fi unul şi mai diversificat, cu Faith Popcorn spunându-ne că vom avea nu mai puţin de 6-7 job-uri diferite în acelaşi timp. Aşa că, nu este de mirare că ne gândim din ce în ce mai mult să ne începem propriile afaceri. 

De regulă, a doua sau a treia schimbare profesională se confundă cu pasul către independenţă – către experimentarea unei lumi în care să fii propriul tău şef. Visul unei vieţi în care ne facem singuri programul depăşeşte confortul siguranţei unui salariu fix. Programul de la 9am la 6pm pare să fie unul dintre cei mai mari duşmani ai tinerei generaţii. Iar libertatea începe să devină principalul ideal al acestora. 

Aşa că, dacă vrei să porneşti o afacere, te ajutăm cu câteva idei care să te inspire. Ia în piept riscul independenţei şi asumă-ţi munca grea ce va să vină. Noi îţi aducem zece idei de afaceri pe care le-ai putea începe chiar de mâine. Tu trebuie doar să te decizi şi să mergi la luptă. Baftă!

Bea-ţi cafeaua alături de tot oraşul. 

Vedem o explozie a numărului de cafenele în marile oraşe ale României, cu precădere în capitală. Cu toate acestea, multora dintre ele (celor centrale, în principal) le merge bine (poate cu o mică problemă între mijlocul lui decembrie şi începutul lui martie). 

Ai nevoie de pasiune pentru cafenea, alegeri bune pentru sortimentele pe care la aduci şi cunoştinţe despre ce înseamnă să fii barista. Nu este suficient să faci desene în latte, ai nevoie de mai mult decât atât. Cafeaua nu este niciodată amară, ia asta ca pe un prim test. 

Dar dacă eşti pasionat de cafea, atunci ai sigur o şansă cu acest business. Investiţia nu este foarte mare, dar recomandarea mea este să te duci pe afară (poate Londra nu are chiar cea mai bună cafea, dar are cafenele cu concepte faine) şi să găseşti inspiraţie pentru ce vrei să spui cu locul tău. Ţin minte că m-a cucerit o cafenea în Gent acum câţiva ani – pe lângă cafea bună, locul asta era o spălătorie - puteai să vii aici să îţi laşi hainele şi, între timp, să bei o cafea. Pe de altă parte, în Lisabona două fete blonde din nord şi-au deschis o cafenea care lucra de la 10am la 5pm şi era destinată aproape exclusiv freelancerilor (care aveau tot felul de facilităţi, de la locuri speciale, la preţuri preferenţiale la meniurile de mâncare, la discount-uri de fidelizare). 

Aşa că, dacă asta vrei să faci: găseşte-ţi un loc în centrul oraşului şi un concept fain pentru cafeneaua ta (acum văd că lucrurile ar trebui să fie cât mai eco frendly).

Îţi place să te plimbi cu bicicleta? Atunci poate vrei să le şi repari 

Poate că această idee este una sezonieră, dar ai putea găsi câteva modalităţi de a o extinde. De exemplu, iarna ai putea să le oferi oamenilor posibilitatea să îşi depoziteze bicicletele la tine, iar la acest serviciu se va adăuga şi partea de revizie (că doar nu începe nimeni primăvara fără să aibă bicicleta netestată). De asemenea, ai putea să te adresezi comunităţii de biciclişti profesionişti, să ştii că ei trebuie să se antreneze mereu. Şi cei mai mulţi au pe cineva care se ocupă de bicicletele lor – deci, networking. 

Şi încă un sfat: afacerea ta va avea cel mai mare succes în week-end. Aşa că, poate că ar trebui să îţi alegi un program precum cel al muzeelor (de afară, evident). La final de săptămână se munceşte. Şi ai timp să te odihneşti lunea sau/şi marţea. 

Antreprenor eBay / Amazon 

Mă uitam de curând la Girlboss, un serial lansat anul trecut pe Netflix, care vorbeşte exact despre acest lucru. O tipa pasionată de fashionîşi lansează un business pe eBay în care vinde haine vintage recondiţionate într-o shop online. 

Pentru aşa ceva, ai nevoie, în primul rând, de inspiraţie pentru a-ţi alege foarte bine nişa. Pe de altă parte, dacă eşti pasionat de ceva anume (de la haine, la încălţăminte şi de la ceasuri la jucării), atunci ai deja alegerea făcută. Apoi, ai nevoie de puţină creativitate pentru a-ţi dezvolta brandul (de la nume, la pozele produselor, toate sunt la fel de importante). Şi, în cele din urmă, interesează-te de toate aspectele financiare implicate. 

Personal shopper 

Dacă îţi place să faci cumpărături, atunci poţi să începi să le faci şi pentru alţi - ştii cum e, #sharingiscaring. Nu mai avem timp să pierdem câteva ore prin magazine, aşa că apelăm la cineva care se pricepe şi o face cu pasiune. Cineva are nevoie de o ţinută pentru un eveniment. Te sună, îţi dă toate detaliile, îţi spune bugetul. Iar tu îi faci cumpărăturile. 

Sau altcineva trebuie să organizeze o petrecere acasă. Îţi spune care este tematica. Câţi invitaţi. Şi care este bugetul. Iar tu te ocupi de toate cumpărăturile. Simplu, tu faci ceva ce îţi place, iar clienţii tăi câştigă timp pentru lucrurile importante pentru ei. Win – Win. 

Pentru acest business, ar fi bine să te gândeşti un site şi ceva prezenţă în social media. Ai nevoie să munceşti puţin la construirea unui personal brand. Şi ai nevoie de networking. Oricum, cei mai mulţi clienţi îi vei obţine, cel mai probabil, prin recomandări. 

Event Planning

Iar dacă îţi plac cumpărăturile şi mai eşti cel care organizează toate evenimentele în familie şi în grupul de prieteni, atunci poate ar fi bine să îţi faci o meserie din aceste calităţi. Din ce în ce mai mulţi oameni au nevoie de ajutor pentru a-şi organiza nunta la care visează. Nu au timp să alerge după toate cele (de la locaţie, la trupă şi de la mâncare la îmbrăcăminte). Şi aici intervii tu.  

Tot ce trebuie să faci este să ajungi să îi cunoşti şi apoi să ai suficientă inspiraţie pentru a le alege lucrurile care să li se potrivească. Nu trebuie să te limitezi la acest domeniu (deşi pare din ce în ce mai în trend), poţi să te ocupi de organizează tuturor tipurilor de evenimente. 

Animal lover

Zona aceasta s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Au apărut şi la noi saloane sau hoteluri pentru animale. Aşa că, este timpul ca iubirea pe care le-o porţi acestor suflete să se transforme chiar în meseria ta. Îi poţi ajuta pe cei care nu au timp să meargă cu animalele la veterinar sau la salon. Sau pe cei mai bătrâni care nu pot să îşi plimbe prea mult câinii în parc. Ori pe cei care nu au timp să le cumpere animalelor mâncare sau accesorii. 

Poţi să ai mai mulţi clienţi în acelaşi timp. Să îţi faci un program foarte bine planificat pentru fiecare activitate. În plus, o să stai mult în aer liber şi alături de animalele care îţi plac foarte mult. Ajuţi, astfel, nu doar oameni care au nevoie de serviciile tale, ci şi animale care se pot bucura de atenţia şi grija ta. 

Enjoy nature

Şi dacă tot îţi place să stai în natură, poate te-ai hotărât să te muţi, împreună cu toată familia, la ţară. Atunci, de ce să nu îţi faci şi un business din care să trăiţi. Fructe şi legume proaspete pentru toată lumea. Există un trend de câţiva ani: foarte mulţi oameni caută produse bio. Iar pentru asta au mare nevoie să prindă încredere în producători. Aşa că, ar fi bine să le oferi oamenilor toate informaţiile despre produsele pe care le oferi. Poate chiar să aibă posibilitatea să închirieze o anumită suprafaţă te teren şi să îi laşi să îşi aleagă ce să cultivi pentru ei. Foloseşte şi puţină tehnologie în acest business: poţi monta camere video la care să aibă acces toată lumea pentru a putea vedea în timp real statutul culturii.  

În plus, pentru a avea succes, ai putea transforma această relaţie de afaceri, într-una de prietenie. Aşa că, afacerea ta de familie ar trebui să fie foarte deschisă şi prietenoasă. Poţi organiza, atunci când vremea este frumoasă, în week-enduri prânzuri gustoase şi sănătoase, în care să găteşti doar din produse din grădina ta. 

Sau poate ai două mâini dibace

Dacă îţi place să construieşti lucruri - de la bijuterii la accesorii, de la obiecte la case – atunci fă-o ca mod de viaţă. Poate că zona de bijuterii şi accesorii vestimentare este deja foarte cunoscută, aşa că ai putea încerca ceva nou. Acum se poartă ochelarii sau ceasurile din lemn, ai putea exploata acest lucru – există tot felul de maşinării care te pot ajuta. 

Dacă ţie îţi place să faci sport, îi poţi ajuta şi pe ceilalţi

Un nou trend de astăzi: toată lumea merge la sală. Şi sunt din ce în ce mai multe astfel de locaţii în marile oraşe. Aşa că, dacă îţi place această zonă, o poţi exploata foarte bine. Evident, o experienţă ca fost sportiv, te va ajuta foarte mult.

În funcţie de tipul de activitate ales, ca personal trainer poţi lucra într-o sală de sport (dar îţi face programul) sau poţi lucra în diferite locaţii alese de tine (parc, stadion sau acasă la client). De asemenea, dacă eşti pasionat de alte sporturi, poţi să faci din asta o meserie – de la badminton, la squash, de la yoga la aerobic sau surf şi de la golf la tenis. 

În plus, cel mai probabil pentru a avea succes într-o astfel de meserie, ai nevoie pe lângă cunoştinţă şi entuziasm, de puţină carismă şi o relaţie prietenoasă cu clienţii. Cel mai probabil tot prin recomandări o să îţi aduci din ce în ce mai mulţi oameni alături. 

Iar dacă eşti iscusit în ale tehnologiei, construieşte pentru viitor

Şi evident dacă eşti iscusit în ale tehnologiei, este timpul să străluceşti. În cazul acestor meserii, vor exista foarte multe oportunităţi de freelancing. Ce ai mai putea face, pe lângă munca tipică de digital nomad, ai putea să începi să construieşti gândindu-te că poţi face apoi bani de pe urma acestora. De exemplu, cel mai probabil, vom folosi în viitor chatbots pentru aproape orice, aşa că ai putea face unul care să îi ajute pe utilizatori. 

De asemenea, îţi poţi încerca norocul şi dezvoltând diferite aplicaţii pe care să le vinzi ulterior pentru foarte mulţi bani. Cu aceste fonduri, dezvolţi alte aplicaţii pe care să le vinzi. Şi tot aşa. 

viewscnt

idei business, idei afaceri

Articole recomandate