Echitație

Cupa Equestria: cai şi jockey în competiţia de sărituri peste obstacole

Share pe Facebook

La Baza hipică Equestria a avut loc în perioada 14 - 17 iulie Cupa Equestria, concursul naţional de sărituri peste obstacole, eveniment ajuns la a V-a ediţie. Competiţia a strâns la start 140 de cai şi călăreţi din întreaga ţară, care s-au întrecut în 16 probe de sărituri peste obstacole cu niveluri diferite de dificultate. La finalul competiţiei au fost desemnaţi câştigătorii Cupei Equestria, primele trei cupluri cu cele mai bune rezultate obţinute în cele patru zile de concurs.

Structura competiţiei a fost una complexă, cu 16 probe de sărituri peste obstacole, la care au participat atât cai tineri şi debutanţi împreună cu sportivi juniori sau amatori, cât şi cai experimentaţi alături de călăreţi seniori. Programul Cupei Equestria, competiţie care s-a desfăşurat în cadrul etapei a II-a a circuitului Salonul Calului, a cuprins probe pentru toate nivelurile, începând cu cele mai uşoare, de nivel E şi ajungând la cele mai dificile de nivel B şi A, în cadrul cărora obstacole au înălţimi de 1,30 m şi respectiv, 1,40 m.

Sâmbătă, în cea de-a treia zi de concurs, s-a desfăşurat Trofeul Jockey Club, una dintre cele mai dificile probe, de nivel B, la care s-au înscris 22 de cupluri cal-călăreţ. În urma barajului, Trofeul Jockey Club a fost câştigat de sportivul Cojocariu Aurel şi calul Lucy Liu, urmat în clasament de Bucur Ionel cu Cassius (locul II), Bozan Răzvan cu Quickborn (locul III), Cojocariu Aurel cu un alt cal, Rebel (locul IV) şi Al Jamal Dunja cu Gemilio LCS (locul V).

Competiţia s-a încheiat duminică, 17 iulie, cu cea mai grea, dar şi cea mai spectaculoasă probă, de nivel A, Cupa Equestria, în cadrul căreia zece cupluri cu experienţă s-au întrecut să realizeze un parcurs fără greşeală şi să obţină cel mai bun punctaj. După un baraj interesant, câştigător al probei a fost desemnat Radu Ilioi cu calul Quintender, aceştia reuşind să termine barajul fără greşeală în doar 33 de secunde. La mică distanţă de locul I, cu un baraj fără greşeală, dar parcurs într-un timp mai slab, s-a clasat pe locul II sportivul Ursache Ionut cu calul Spacehopper. Clasamentul a fost completat de Bozan Răzvan cu Quickborn pe locul III, Ilioi Radu cu Granini pe locul IV şi Bucur Ionel cu Cassius pe locul V.

La finalul celor patru zile de concurs au fost anunţaţi sportivii care au cumulat cele mai multe puncte în cadrul Cupei Equestria, ediţia 2016. Pe locul I, cu 115 puncte, s-a clasat Bucur Ionel de la CSM Sibiu, urmat de reprezentatul clubului Equestria, Florin Lateş, pe locul II şi de sportivul Cojocariu Aurel de la CSA Steaua, pe locul III.

Punctajul obţinut de sportivi în această competiţie va fi luat în considerare şi pentru clasamentul final al circuitului Salonul Calului, care se va realiza în septembrie, după încheierea etapei finale a evenimentului. Ocupanţii primelor cinci poziţii din toate probele Cupei Equestria au fost recompensaţi cu premii totale în valoare de 45.000 lei. 

viewscnt

Articole recomandate