Echitație

Prima „Clinică de Dresaj”, la Clubul Equestria

Share pe Facebook

Clubul de echitaţie Equestria organizează în perioada 10-11 mai, prima Clinică de Dresaj din România, după o perioadă de 8 ani de pauză în această disciplină ecvestră.
Ce este o „clinică de dresaj”? În cadrul unei astfel de program, caii şi călăreţii înscrişi execută mişcări de dresaj, sub observaţia şi îndrumarea antrenorului olandez Eddy de Wolff van Westerrode într-o serie de şedinţe de pregătire personalizate. Astfel, aceştia au ocazia să exerseze şi să-şi perfecţioneze tehnicile cu sprijinul unui profesionist. În plus, fiecare călăreţ asistă la evoluţia celorlalte cupluri şi are ocazia să asculte şi să înveţe din sfaturile oferite de antrenor.

„Clinica de dresaj” se va desfăşura pe parcursul a două zile, în manejul acoperit al Bazei Hipice Equestria. Deşi în mod obişnuit limita pentru astfel de sesiuni de antrenament este de 12 cai participanţi, numărul mare de solicitări a determinat înscrierea a 15 cai din România şi Ungaria la Clinica de Dresaj de anul acesta.
Din partea Clubul Equestria vor participa la sesiunea de dresaj caii San Landino, al cărui bunic a fost campion olimpic la dresaj, Stormy Weather, Con Palermo şi Elmo. Aceştia vor fi încălecaţi de Maria Ardelea Bogoescu şi Ozana Moraru, care îşi vor arata îndemânarea şi eleganţa călare. Intrarea este liberă, astfel că iubitorii de echitaţie pot urmări antrenamentele şi demonstraţiile în manejul acoperit al Clubului Equestria.
„Clinica de dresaj” se desfăşoară între 10 şi 11 mai, în intervalul 09:00 - 18:00, la Club Equestria, Str. Hipodromului FN, Tâncăbeşti, Ilfov. Detalii pe equestria.ro

viewscnt

Articole recomandate