Sporturi

Încep înscrierile pentru Competiţia Naţională de Biliard în Scaun Rulant

Share pe Facebook

S-au deschis înscrierile pentru cea de-a treia ediţie a Competiţiei Naţionale de Biliard în scaun rulant, cel mai mare eveniment sportiv de acest gen pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Evenimentul are loc pe 8 aprilie, la IDM Club Bucureşti, cu intrare liberă, atât pentru competitori, cât şi pentru public. Competiţia, desfăşurată sub egida Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR), este deschisă în egală măsură jucătorilor profesionişti de biliard, precum şi amatorilor.

Înscrierile se pot face la adresa competitie.amio@gmail.com până pe data de 4 aprilie, inclusiv. Jucătorilor în scaun rulant li se vor putea alătura competitori cu dizabilităţi locomotorii care nu utilizează exclusiv scaunul rulant.

Ediţiile anterioare ale campionatului, desfăşurate la Bucureşti, au reunit aproximativ 100 de participanţi din toată ţara, iar donaţiile şi sponsorizările, în valoare de 13.000 de EUR, s-au transformat în scaune cu rotile şi alte echipamente şi dispozitive medicale care ajută la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu acest tip de dizabilitate.

Avem participanţi cu vechime, care, chiar dacă sunt imobilizaţi în scaune rulante, îşi doresc să ajungă la un nivel mai înalt şi se pregătesc cum pot în oraşele pe care le reprezintă. Milităm pentru deschiderea cât mai multor săli de biliard accesibile jucătorilor cu dizabilităţi locomotorii, prin instalarea rampelor de acces. Competiţiile de acest gen au o tradiţie îndelungată în ţări precum Franţa, Belgia, Marea Britanie, Argentina, Japonia, Suedia, Australia, Olanda, Spania, Africa de Sud sau Brazilia, unde se face deja performanţă. Noi suntem unicii promotori ai acestei discipline în România şi ne dorim acreditarea sa ca sport paralimpic la nivel naţional”, spune Irina Văcărean, Preşedinta al Asociaţiei Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

Concursul la categoria Bila 9 se va juca în piramidă dublă, fiecare jucător având două şanse (două meciuri) pentru a se califica în primii 8 sau 16 jucători (în funcţie de numărul de participanţi) de unde orice meci va fi eliminatoriu până la încheierea concursului. Regulamentul complet este disponibil pe pagina de Facebook a evenimentului. La finalul concursului, toţi concurenţii vor participa la tombola dotată cu numeroase premii.

Asociaţia Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni este o organizaţie non-profit dedicată incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi prin sport, în scopul dezvoltării mijloacelor care să permită sportivilor cu handicap participarea la turneul anual naţional de biliard în scaun rulant şi competiţii internaţionale de biliard.  

Consiliul Naţional al Dizabilităţii sprijină şi încurajează acţiunile organizaţiilor care desfăşoară activităţi de incluziune pentru persoanele cu dizabilităţi.

Detalii pe pagina de Facebook a evenimentului

viewscnt

Articole recomandate