Interviuri

Alina Chivulescu, despre relaţia cu Dan Chişu: „Suntem de doi ani împreună, nu ne grăbim niciunul nicăieri.”

Share pe Facebook

Alina Chivulescu este un om dintr-o bucată şi nu se fereşte să spună lucrurilor pe nume. Nu este însă o noutate faptul că nu-i place să-şi pună pe tavă viaţa personală. Am reuşit totuşi să povestim despre cel mai nou rol al său, despre relaţia cu fiul său şi povestea de dragoste cu Dan Chişu.

Ce ne poţi spune despre rolul tău din serialul “O grămadă de caramele”?

Sunt bucuroasă că fac parte dintr-un nou proiect TV. Este dificil să faci azi ficţiune, se importă foarte multe seriale care au alocate bugete uriaşe, dar doamna Ruxandra Ion reuşeşte, încă o data, să demonstreze că se pot găsi soluţii. Una dintre ele este reîntâlnirea cu o echipă alături de care am lucrat ani de zile. Simona Macovei a reuşit să atingă 3 etape de viaţă. Eu am rolul unei femei de 40 de ani care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei. Lucrurile se schimbă şi trebuie să facă faţă unui nou statut şi stil de viaţă. Are trei copii şi o mamă adorabilă.

Cum este să fii filmată cu telefonul mobil?

Mi s-a părut curajos, echipa are o mai mare mobilitate şi, în felul acesta, eficientizezi întregul produs.

Ce este frustrant pentru un actor?

Cred că să nu lucreze. Este o meserie în care trebuie să le placi altora. Când lucrezi, lipsa timpului. Pentru că da, trebuie închis un episode, de exemplu, în maximum două zile. Şi nu este uşor, dar este un risc asumat.

În meseria asta sunt prietenii adevărate?

Ţine de calitatea umană să te poţi bucura de reuşitele apropiaţilor tăi, să fii lângă ei când au nevoie de tine, să dai sfaturile pe care ţi le-ai da ţie, nu ţine de profesie. Da, am prieteni actori, regizori, am oameni pe care îi admir sincer şi în preajma cărora îmi place să fiu.

Care este cea mai bună perioadă pentru un actor, în opinia ta?

Cred că fiecare are drumul lui. Este ca în orice profesie, când acumulezi experienţă, când ai încredere în tine, când ai îndoieli, când cauţi, când înţelegi. Contează să lucrezi, bine, prost, dar să munceşti.

 Ce ai făcut vara asta? Unde ai fost în vacanţa?

Plec destul de mult, dar vara asta am lucrat. Filmările la “O grămadă de caramele” au început în iulie, iar serialul va putea fi urmărit din 18 septembrie, la Happy Channel, în fiecare luni şi marţi, de la ora 19.00.

Ce îţi place să faci atunci când ai un pic de timp liber?

Îmi place să călătoresc, banii aruncaţi pe drumuri sunt cel mai bine investiţi. Ascult muzică şi mă plimb.

Cum ai descrie relaţia pe care o ai cu fiul tău?

L-am născut pe Mika la 26 de ani, pot spune că am crescut împreună. Suntem prieteni, aşa m-am raportat la el. Acum îl privesc cu drag, admiraţie, teamă, încredere. Alături de el, viaţa mea e cea mai frumoasă! Ne-am adaptat unul la celalat, sper să-i fie bine, eu voi fi lângă el oricând va avea nevoie.

Ce a moştenit de la mama lui?

Are 17 ani. Nu-mi doresc să semene cu nimeni. Sunt fericită dacă el e fericit. Ăsta e greul cel mai mare pentru un părinte, să-l laşi să aibă drumul lui, să ştii că peste puţin timp va fi fizic departe de tine, să ai curaj şi încredere.

Care este cea mai romantică amintire a ta?

Romantică? Îmi amintesc de tata. El e cea mai frumoasă amintire a mea, apoi sunt lucruri care “te hrănesc” ; momentele cu Mika, lucrurile bune pe care le am făcut în profesie, călătoriile…

Ce ne poţi spune despre viaţa privată şi relaţia cu Dan Chisu?

Aş prefera să nu spun nimic, dacă e privată, să fie privată(glumesc). Înţeleg curiozitatea, dar vieţile oamenilor expuşi nu sunt cu nimic diferite faţă de cele ale oamenilor care citesc despre asta. Devin interesante în măsura în care poţi înţelege şi învăţa ceva. Admir şi eu oamenii care reuşesc să se iubească, să se admire, să se respecte o viaţă, poate pentru asta citim toţi articole despre “cum să…”. Aşteptam “salvarea” din afară, cred că ideea este să fii cinstit cu tine şi să vezi dacă poţi “funcţiona” cu cel de lângă tine. Suntem de doi ani împreună, nu ne grăbim nici unul nicăieri.:)

viewscnt

Articole recomandate