Interviuri

Sergio Momo: Nu aromele sunt importante atunci când îţi alegi parfumul ci emoţia!

Share pe Facebook

Materiale preţioase, atingeri de catifea, detalii confecţionate manual, note şi combinaţii surprinzătoare dar şi creaţii olfactive născute din pasiune… Acesta este universul Xerjoff, pe care l-am descoperit la deschiderea oficială a magazinului de parfumerie de nişă Obsentum, în Băneasa Shopping City, lansare la care a fost invitat special Sergio Momo. 

Astfel, am avut ocazia să-l intervievez pe unul dintre cei mai cunoscuţi parfumieri de lux italieni din întrega lume, fondatorul şi directorul creativ al casei de parfumerie de nişă Xerjoff, şi am aflat care este secretul alegerii unui parfum care te reprezintă dar şi multe alte lucruri intersante despre parfumeria de nişă, pe care te invit să le descoperi în interviul de mai jos:

Ce vă inspiră atunci când vine vorba despre parfumuri? 

 Parfumurile Xerjoff sunt create din pasiune, au un design aparte, iar notele şi compoziţiile sunt deosebite. Ne luăm inspiraţia din natură şi ne bucurăm că tehnologia a avansat foarte mult, astfel că putem să experimentăm şi cu procesul de distilare. Când lucrăm cu esenţe sintetice, lucrurile sunt mai simple dar când vorbim despre ingrediente naturale, lucrurile stau diferit, fiindcă procesul de distilare este mai complicat. Dar acum avem tehnologia de partea noastră, astfel încât putem fi creative şi cu ingredientele naturale. Pe lângă aroma propriu zisă, designul sticlelor de parfum este unul special, cu multe detalii handmade.

Xerjoff înseamnă mai multe colecţii, dar şi branduri de sine stătătoare precum Casa Morati, o linie de parfumerie lansată în 1888, foarte iubită şi apreciată în Italia. Aceasta este reinventată, fiindcă brandul original a fost închis în perioada Primului Război Mondial, din motive economice. Însă noi am încercat să păstrăm designul, aroma şi conceptul, cu o tuşă modernă, desigur. Totul te va duce cu gândul la perioada de glorie a casei, de la arome, la recipiente şi până la numele parfumurilor, precum Dolce Analfi, Dama Bianca, La Toscana, Lira etc.

Cum testăm un parfum de nişă? Cum facem să-l alegem pe cel care ne reprezintă?

Atunci când vrei să alegi un parfum, este important să te eliberezi de orice preconcepţie, să-ţi goleşti mintea şi să nu te gândeşti la arome. Mai ales când vorbim despre parfumurile de nişă sfatul meu este să “live with it!” Experimentează, nu te gândi că nu-ţi place trandafirul, de exemplu. Asta te limitează foarte mult. Testează şi apoi revino a doua zi. Trebuie să observi cum reacţionează parfumul pe piele, cum se transformă în funcţie de ph-ul pielii şi, cel mai important, trebuie să te simţi confortabil atunci când îl porţi. Nu contează ce note are, dacă este sau nu liniar sau ce brand este. Recomandarea mea este să te simţi confortabil cu el.

Este posibil să devii imun la anumite note? Să nu le mai simţi la câteva minute după ce te-ai parfumat, dar ceilalţi să le perceapă.

Da, este foarte posibil ca tu să nu mai simţi anumite note ale unui parfum, la câteva minute după aplicare, dar ceilalţi să le simtă destul de intens. Desigur, este destul de frustrant să nu poţi să te bucuri de parfumul care îţi place, însă asta nu înseamnă că el nu persistă. Dacă îţi faci griji că cei din jur ar putea fi deranjaţi de mirosul prea puternic, cel mai bine este să-i întrebi. În acest fel, ştii cât şi cum să-l foloseşti.

Dumeavoastră ce parfum purtaţi în acest moment?

Acum port Alexandria, este un parfum pe care îl folosesc des atunci când călătoresc. Însă, de obicei nu mă parfumez cu ceva ce este deja disponibil publicului larg fiindcă îmi place să testez parfumurile care sunt în procesul de creaţie în acest moment. Doar în weekend mai folosesc ceva ce este deja produs. În rest, îmi place să testez creaţiile olfactive care sunt pe urmează să fie lansate, să văd dacă aş vrea să adaug şi alte arome sau nu, să observ cum se comportă ingredientele.

Am citit într-un alt interviu că tuberoza nu se numără printre ingredientele favorite însă că vă doriţi să aveţi un parfum cu această esenţă florală. Aţi reuşit să lansaţi un astfel de produs?

Da, lucrăm la asta. Problema este că cei cărora le place tuberoza se aşteaptă ca parfumul să miroasă a tuberoză. Însă această esenţă florală poate fi destul de intensă, nu este tolerată de toată lumea. Şi pentru că există destul de multe parfumuri de nişă cu tuberoză, îmi doresc ca Xerjoff să facă ceva special, un amestec surprinzător, ceva diferit dar care să aibă ceva aparte. Aş vrea să fie un parfum care să nu fie agresiv, şi care să îi convingă chiar şi pe cei ce nu au o preferinţă pentru tuberoză.

 Ce recomandaţi pentru vară?

Parfumurile florale sunt potrivite, însă aceasta este o familie olfactivă destul de mare. Depinde foarte mult şi de preferinţe şi de aşteptări. Poate cineva doreşte un parfum floral- condimentat sau floral-gurmad ori câteva influenţe mediteraneene, precum citricele. Dar regula mea este să nu creezi bariere, testează şi dacă te simţi bine purtând acel parfum atunci nu contează din ce familie olfactivă face parte. Oamenii se simt destul de copleşiţi de ingrediente, de nume, de branduri. Însă ceea ce contează atunci când alegi un parfum este emoţia.

Spuneţi-mi ceva despre Xerjoff care nu este atât de cunoscut.

Numele este foarte personal, nu sună italian, aşa mă alinta bunica mea. Xerjoff nu a fost creat cu intenţia clară de a deveni comercial, a fost conceput din pasiune, aşa că tot ce ţine de brand este foarte personal. Mi-am dorit ca actul de a te parfuma să fie un adevărat ritual, să fie o experienţă senzorială, nu doar olfactivă. Parfumurile de nişă au o abordare diferită, nu este vorba despre preţ ci despre întregul concept. Nişa nu înseamnă neapărat mai scump sau exclusivist ci o abordare aparte. În plus, eu nu cred în conceptul “Less is more”, pentru mine “Less is less” când vine vorba despre parfumuri.

Ce amintiri aveţi din copilărie, legat de parfumuri?

Îmi aduc aminte de parfumurile folosite de bunica şi de mama mea, de ambalajul pudrei de faţă, de vinurile şi parfumurile folosite de bunicul meu. De fapt, acesta este şi motivul pentru care avem anumite preferinţe pentru anumite esenţe. Unele ne trezesc amintiri frumoase, altele amintiri mai puţin plăcute. Este totul în subconştientul nostru şi aceste detalii ies la iveală mereu, creierul nostru lucrează şi înmagazinează memorii olfactive. De aici şi preferinţele noastre pentru anumite parfumuri.

Dacă parfumul este un obiect atât de personal, este o idee bună să-l cumpărăm pentru a-l dărui?

Desigur, este destul de greu să alegi un parfum potrivit, mai ales dacă nu cunoşti atât de bine persoana căruia vrei să-l dăruieşti. Însă, eu văd parfumul primit în dar ca pe o opinie, nu una în cuvinte ci una sub formă de parfum. Cel care îl primeşte, pe lângă obiectul propriu zis, va primi şi o declaraţie a felului în care este perceput. Aşa poţi afla cum te văd ceilalţi, dacă îţi oferă un parfum cu note romantice sau, din contra, cu arome intense ori fresh.

viewscnt

sergio momo, obsetum, xerjoff

Articole recomandate