“Bucureştii lui Caragiale” te aşteaptă între 28 august şi 3 septembrie, mon cher! - LIFE.ro
Mergi la conținut

“Bucureştii lui Caragiale” te aşteaptă între 28 august şi 3 septembrie, mon cher!

14 spectacole ale unor teatre bucureştene şi din ţară, peste 60 de reprezentaţii, recitaluri şi concerte, ateliere de creaţie, expoziţii de fotografii şi maşini de epocă vor putea fi văzute pe cele două scene special amenajate în parcul Cşimigiu ( (între Intrarea Rigas şi Piaţa Walter Mărăcineanu) şi în spaţiile aflate în imediata vecinătate a acestora.
Share this article

Bucureştiul lui Nenea Iancu, cum mai era numit I.L.Caragiale, va reveni la viaţă între 28 august şi 3 septembrie, când va avea loc festivalul dedicat marelui dramaturg, “Bucureştii lui Caragiale”. Existent încă din 2012, când a fost înfiinţat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea autorului, festivalul reînvie şi cu această ediţie spiritul lui Caragiale, cu tot ce a însemnat el: umor inconfundabil, ironie, sarcasm, psihologie fină.

14 spectacole ale unor teatre bucureştene şi din ţară, peste 60 de reprezentaţii, recitaluri şi concerte, ateliere de creaţie, expoziţii de fotografii şi maşini de epocă vor putea fi văzute pe cele două scene special amenajate în parcul Cişmigiu (între Intrarea Rigas şi Piaţa Walter Mărăcineanu) şi în spaţiile adiacente.

Pentru că I.L.Caragiale este cunoscut în primul rând pentru piesele sale de comedie, festivalul are o secţiune principală ce conţine montări după piesele sale dar şi comedii produse de diferite teatre şi companii de teatru româneşti.

„Nastasia” (Teatrul Masca), „Mic şi-al dracu’” (Teatrul Evreiesc de Stat), „D’ale carnavalului” (Teatrul de Nord – Satu Mare), „Mofturile lui Nenea Iancu” (Teatrul Tony Bulandra – Târgovişte) sunt printre piesele care vor aduce mai aproape de noi comicul lui Caragiale.

Nu vor lipsi de la festival nume mari ale teatrului românesc precum Horaţiu Mălăele, care va susţine recitalul-eveniment „Sunt un orb”, un spectacol în cadrul căruia autori diferiţi ca stil vor fi desluşiţi în cheie proprie de marele actor.

Şi nici muzica epocii lui Caragiale nu va lipsi din atmosfera festivalului, Maria Răducanu, Adrian Naidin, Marius Mihalache şi Irina Sârbu, interpretând poveşti din vremuri îndepărtate.

O expoziţie de fotografii vechi şi o colecţie de maşini de epocă vor completa imaginea Bucureştilor de altă dată.

Şi în tot acest Bucureşti reconfigurat spiritual, copiii vor avea şi ei bucata lor de poveste caragialească: specatcole de teatru (ex: „Goe în Ţara Minunilor”, al Teatrului Ion Creangă din Bucureşti), spectacole cu păpuşi şi baloane uriaşe, momente de improvizaţie şi concerte susţinute de coruri de copii.

 

Accesul la toate aceste evenimente este gratuit.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora