„S-a dat liber la iertare!” Preoţii catolici pot ierta păcatul avortului. Cum comentează reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice române această decizie? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Papa Francisc a publicat o „scrisoare apostolică” prin care le dă tuturor preoţilor romano-catolici puterea de a ierta păcatul avortului, drept pe care îl avea până acum doar episcopii şi duhovnicii cu rang special, după cum informează news.ro.

Această scrisoare a fost publicată  după încheierea „Anului Sfânt”, anul jubilar al milei.

Suveranul Pontif a spus: ”Vreau să reafirm cu fermitate că avortul este un păcat grav, deoarece înseamnă sacrificarea unei vieţi nevinovate, dar nu există niciun păcat la care mila Domnului nu poate să ajungă şi pe care nu poate să îl şteargă atunci când găseşte o inimă care se căieşte şi care vrea să se reîmpace cu Dumnezeu”.

Papa Francisc acordase deja, temporar, tuturor preoţilor puterea – denumită ”absolvirea sacră” – de a ierta avortul, în perioada Anului Sfânt, de pe 8 decembrie până pe 20 noiembrie, însă tonul solemn din scrisoarea sa de luni sugerează că această modificare ar putea dura cel puţin pentru restul mandatului său papal.

Aşadar ofer tuturor preoţilor, în virtutea ministeriatului lor, facultatea de a le absolvi de vină pe toate persoanele care au comis păcatul de a face avort. Dispoziţia pe care o anunţasem deja în această privinţă, limitată la durata Anului Sfânt, a fost în acest fel extinsă”, a adăugat suveranul pontif, potrivit news.ro.

Părintele Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Bisericii Romano-Catolice din România, într-un scurt interviu telefonic a spus că prin această scrisoare, PapaviewscntFrancisc nu invită oamenii la păcat, ci încearcă să le arate că mila lui Dumnezeu este infinită, iar un suflet deja chinuit de povara acestui păcat, nu trebuie şi mai tare împovărat, ci ajutat să-şi găsească alinarea.

Eu aş îndrăzni să spun că acum Papa a dat liber la iertare, dacă se poate folosi această sintagmă, în sensul că invită întreaga biserică, îi invită pe preoţi şi pe toţi cei care aud că există posibilitatea de a te împăca cu Dumnezeu, de a ierta.Opera diavolului este să-ţi arate că tu ai greşit şi să-ţi spună asta o viaţă întreagă şi să îţi mortifice şi conştiinţa şi viaţa şi liniştea interioară, doar pentru că ai greşit. Ceea ce doreşte Papa să scoată în evidenţă este faptul că dă liber preoţilor la iertare (dar iertarea nu vine din partea preoţilor, vine din partea lui Dumnezeu), ca preotul să fie precum este Isus. Aici se leagă Papa de o imagine din Biblie, Isus cu femeia păcătoasă şi cei înverşunaţi că au prins-o pe femeie păcătuind şi vroiau să o omoare cu pietre. Atunci Isus a spus ca cel fără de păcat să ridice piatra şi să lovească primul. Apoi tace.

Lucrul acesta este important pentru că în faţa tragediilor de acest fel, cum este păcatul avortului, noi, preoţii, nu suntem chemaţi să judecăm noi ci să arătăm gravitatea faptei.

Până acum acest păcat era „numerotat”, la spovadă. Anumiţi preoţi puteau să ierte 10 femei, de exemplu. Când se terminau aceste cazuri, mai puteau apela din nou la Episcop ca să le dăruiască facultatea de a „dezlega” în continuare aceste păcate. Ce s-a întâmplat azi? Papa a spus „nu mai există limite” nu se  mai pune accent doar pe a nu păcătui. Într-o pedagogie, aşa cum este şi educaţia copiilor, nu punem doar accent pe ceea ce nu avem voie să facem. După ce cineva a greşit, nu mai are nevoie să i se arate mereu, o viaţă întreagă ce a făcut. Papa dă voie unui suflet deja căit să-şi reia viaţa, pentru că răni, cicatrici rămân, dar viaţa poate fi din nou mai intensă şi profundă în relaţia cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.”

L-am mai întrebat pe Părintele Francisc cum poate fi privită această „scrisoare” a Papei din perspectiva ţărilor profund catolice, precum Irlanda, Vatican City sau câteva dintre ţările Americii de Sud, care interzic prin lege avortul, iar răspunsul a fost foarte interesant şi anume, iertarea lui Dumnezeu prin intermediul părintelui nu îl absolvă pe cel care a greşit de pedeapsa legală. „Ceea ce este interzis prin lege, nu ţine neapărat de religie în sine, ci de natura umană. Dacă cineva a omorât, vine să se spovedească, Dumnezeu îl iartă, eu îi dau dezlegarea, dar asta nu-l scuteşte de responsabilităţi civile”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora