Echitaţie şi relaxare la TransylvaniaHorse Show - LIFE.ro
Mergi la conținut

Concurenţi din 16 ţări, precum şi oficiali ai lumii ecvestre naţionale şi internaţionale participă în perioada 10 – 12 iunie la TransylvaniaHorse Show, eveniment ecvestru care are loc la Prod, judeţul Sibiu. Scopul acestui eveniment este acela de a readuce în atenţia publicului larg echitaţia ca sport profesionist şi amator.

La cea de-a şase ediţie, TransylvaniaHorse Show este un eveniment ecvestru internaţional, care găzduieşte anul acesta două tipuri de competiţii oficiale: Cupa României la probă completă – cross country, probă cu obstacole naturale pe teren variat, probă de obstacole şi dresaj – şi Concursul Internaţional Universitar – Cupa Naţiunilor pentru Studenţi, dar şi show-uri şi demonstraţii ecvestre.

La Concursul Internaţional Universitar se vor prezenta 12 echipe formate din 36 de studenţi din ţări ca SUA, Irlanda, Marea Britanie, Elveţia ş.a. Concurenţii vor avea la dispoziţie doar cinci minute pentru a se acomoda cu caii, puşi la dispoziţia acestora de către organizator.

„Acest concurs pentru studenţi este o adevărată pepinieră pentru viitori concurenţi şi îşi propune să resusciteze o disciplină sportivă olimpică, foarte populară în vestul Europei, dar aproape inexistentă în România. Acesta este motivul pentru care lucrăm cu specialişti de top din ţări cu tradiţie pe această disciplină”, spune Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului.

Evenimentul de echitaţie îşi propune de asemenea să promoveze artişti şi producători locali, să amplifice potenţialul turistic al zonei, dar şi să prezinte o competiţie sportivă într-o atmosferă relaxantă, de vacanţă, într-un peisaj inedit. Spectatorii TransylvaniaHorse Show vor avea la dispoziţie şi o zonă de chill&fun, unde se vor putea destinde atât cei mari, cât şi cei mici.

Satul Prod în care se desfăşoară spectacolul ecvestru se află situat la doar 16 kilometri de Sighişoara, unul dintre cele mai bine păstrate oraşe medievale din Europa, inclus în lista siturilor UNESCO. De altfel, satul se află într-un peisaj idilic recomandat de ghidul „Lonely Planet” ca fiind o destinaţie ideală pentru turiştii care vor să practice echitaţia outdoor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora