Tehnologie

Scurta şosea solară a Normandiei – primul pas spre drumuri care generează energie

Share pe Facebook

Primul kilometru de „şosea solară” a fost racordat la reţeaua naţională de energie a Franţei, la finalul unui proiect care a născut controverse, dar care îşi propune să schimbe mentalitatea privind sursele regenerabile de energie.

Şoseaua a fost inaugurată de Ségolène Royal, ministrul mediului şi fost candidat a preşedinţia Franţei, în regiunea Normandia, o zonă nu tocmai cunoscută pentru vremea caldă, anunţă News.ro citând Le Monde. Ministresa îşi doreşte ca proiectul să devină posibil pe cât mai multe străzi din Franţa şi din afara Hexagonului, devenind astfel o sursă de energie regenerabilă viabilă. Momentan, kilometrul din celule fotovoltaice, încapsulate într-o răşină specială şi lipite de asfaltul unei străzi din Tourouvre, o localitate din departamentul francez Orne este nejustificat de scump, fiind construit printr-o subvenţie de stat care a acoperit costul de 5 milioane de euro.

Compania constructoare Wattway îşi doreşte ca şoseaua construită acum să genereze în curând suficientă energie pentru a lumina orăşelul de 3.400 de oameni unde este montată, potrivit Quartz care citează The Guardian.  Quartz aminteşte şi faptul că acesta nu este primul proiect care presupune panouri solare care pavează un drum, această premieră fiind realizată în 2014 de o companie daneză numită SolaRoad. Până la acest moment însă, tehnologia este prea scumpă pentru beneficiile pe care le oferă, dar aşa s-a întâmplat cu mai toate tehnologiile din domeniu, care devin, încet-încet, tot mai democratice. Ca dovadă, tehnologia panourilor solare pentru acoperişuri care prin intervenţia celor de la Amazon sau de la Tesla a devenit tot mai accesibilă pentru publicul larg.

Nu putem privi de cât cu încredere la viitor.

  

viewscnt

Articole recomandate