Film

Cele mai bune seriale despre adolescenţi

Share pe Facebook

Da, e normal să suferi din dragoste. O să te împaci mâine cu prietena cu care te-ai certat ieri. Iar părinţii te vor ierta chiar dacă astăzi eşti pedepsit. Dacă eşti în liceu şi vrei să vezi cum trăiesc această perioadă şi alţii, poţi să le vezi poveştile în serialele despre adolescenţi.

Pe de altă parte, nici nu trebuie să mai fii în liceu ca să te bucuri de un serial despre viaţa de atunci. De fapt, ar fi chiar mai bine să te apropii de reuniunea de 10 de ani de la terminarea liceului, nu de alta dar amintirile s-ar putea să înceapă să te cuprindă. Şi acum ar putea aprecia mai bine emoţiile şi sentimentele pe care le-ai trăit atunci. Iar aceste seriale ar putea să aibă chiar o senzaţie cathartică pentru toate tragediile pe care le-ai trăit în liceu. 

Gândeşte-te doar cât de dureros ar fi fost să te uiţi la un astfel de serial atunci când treceai şi tu printr-o despărţire. Acum, însă, după ani şi ani, dorinţa de a crea un cont fals de social media şi de a-l urmări pe fostul prieten nu mai există. Şi te poţi uita cu melancolie la aceste seriale.  

A venit timpul să te uiţi la serialele care să-ţi amintească de toate prieteniile de o vară, de toate iubiri risipite în van pe ecranul televizorului, de toate după amiezi pierdute visând la personajul tău preferat. Ne întoarcem în liceu ... cel puţin prin prisma poveştilor pe care le trăiesc personajele din serialele noastre preferate. Care sunt cele mai bune seriale despre adolescenţi?

Gossip Girl 

Nu aveam cum să încep această listă fără serialul care mi-a marcat adolescenţa. Nu pentru că eram mă uitam, ci din contră. Tocmai pentru că nu le ştiam povestea lui Blair, Serena, Chuck, Nate şi Dan, eram exclusă din conversaţiilor colegelor mele de liceu ... măcar am înţeles repede care era treaba cu XOXO. 

Gossip Girl i-a adus postului The CW succesul şi a fost, fără doar şi poate, un fenomen al anilor 2000. Serialul se concentra pe poveştile de viaţă a unor adolescenţi foarte bogaţi din New York (cei de mai sus - Blair, Serena, Chuck, Nate şi Dan). Lumea nebună din Gossip Girl îi arăta pe aceşti adolescenţi cu tot felul de probleme de la cele reale, precum dependenţe sau tulburări de alimentaţie şi până la cele artificiale, precum invitaţiile la petreceri sau alegerile vestimentare. Şi nici pentru telespectatori nu a fost uşor, mai ales că trebuiau să ţină pasul cu permutările frecvente din relaţiile amoroase ale acestora - Dan cu Serena! Serena cu Chuck! Chuck cu Blair! şi tot aşa.

În plus, poate că acum ţi s-ar părea depăşite toate tehnologiile din serial, însă atunci au fost revoluţionare. Şi unde mai pui că au fost un avertisment foarte util pentru ceea ce se întâmplă astăzi când viaţa adolescenţilor este condusă de smartphone-uri. Aşa că, vizionare plăcută ... şi XOXO!

The Vampire Diaries 

Ţin minte şi acum câte inimi a frânt Ian Somerhalder atunci când eram eu în liceu. Toate adolescentele de atunci (nu recunosc nimic!) erau înnebunite după el şi implicit după ... serialul lui cu vampiri. 

Ca să vă faceţi o idee cam cum ar fi putut fi serialul: 

„Dear Diary, went to school today. My math teacher is a TOTAL pain. Seriously can’t believe he asked me to stay after for extra help in front of the ENTIRE class. Great, now everyone knows that I’m an idiot. EXCEPT I’M NOT! Whatever. In other news LOL, fell in love with a 163-year-old-vampire today. I hope he asks me op rom. It’s at night, and I’m his type (A negative) so he really has no excuse” (Dragă jurnal, am fost la şcoală astăzi. Profesorul de matematică a fost SUPER NAŞPA. Serios, nu-mi vine să cred că mi-a cerut să rămân după ore să îl ajut. Şi asta în faţa tuturor colegilor. SUPER, acum toată lumea o să creadă că sunt o fraieră. Doar că, nu sunt! În fine. În altă ordine de idei, LOL, astăzi m-am îndrăgostit de un vampir de 163 de ani. Sper că mă invite să îi fiu parteneră la bal. Evenimentul este noaptea şi eu sunt tipul lui (A negativ), aşa că nu are nici o scuză).

Aşa ar fi putut să fie, dar nu a fost. Mai degrabă The Vampire Diaries era despre povestea de dragoste dintre o muritoare şi un vampir şi despre cum aceştia, într-un stil shakespearean, trebuiau să se lupte cu barierele sociale, cu ce spunea familia lui şi cu tot felul de forţe supranaturale care erau prin oraş. 

Beverly Hills, 90210 

Trecem la categoria grea. Şi asta pentru că Beverly Hills a schimbat serios viaţa multor adolescenţi (şi nu numai) de pe la noi. Nu de alta, dar proaspăt ieşiţi din comunism, aceştia vedeau la televizor un serial despre ce se întâmpla peste ocean. Şi nu aşa oricum, ci despre oamenii foarte bogaţi de acolo. 

Însă, Beverly Hills nu era doar despre faimă, probleme oamenilor bogaţi sau relaţiile lor, ci şi despre subiecte foarte serioase despre care la noi nu prea se vorbea atunci (aş adăuga că nici acum), precum: tentativele de sinucidere ale adolescenţilor, avortul sau sarcinile în rândul lor, tulburări de alimentaţie, SIDA, discriminări sau drepturile animalelor. 

Practic, orice ar intra în situaţia de mai jos: "Jesus, I hope [insert issue here] never, ever happens to me!" (Iisus, tot ce îmi doresc [a se introduce topicul aici] este ca acest lucru să nu mi se întâmple niciodată). Beverly Hills a fost o adevărată nebunie. Sigur îţi aminteşti de intro-ul serialului, nu?

One Tree Hill

Revenind la anii 2000, îmi amintesc şi acum vara pe care mi-am petrecut-o uitându-mă la One Tree Hill. O poveste care, timp de nouă sezoane, ni i-a adus pe fraţii Lucas Scott (Chad Michael Murray) şi Nathan Scott (James Lafferty) pe micul ecran. Ca nişte adolescenţi tipic americani, cei doi concurau pentru un loc în echipa de baschet. Serialul are toate clişeele posibile – rivalitatea dintre fraţi sau trădările între prieteni. Multe poveşti de dragoste şi multe drame adolescentine, One Tree Hill a fost unul dintre cele mai importante seriale din perioada respectivă, folosindu-se de toate trendurile de la începutul secoului 21 – pop punk music sau camerele web. 

Veronica Mars 

Rămâne în aceeaşi perioadă, de data aceasta pentru povestea unei adolescente de vreo 16 ani care îşi petrecea timpul şi îşi cheltuia banii pe cărţi şi enciclopedii care să o ajute în anchetele sale. Departe de nebunia pompoanelor şi a bling-bling-urilor din Gossip Girl, Veronica Mars era mai degrabă pentru adolescenţii care căuta un serial de acţiune şi mister. 

Serialul ne-a adus-o în prim plan pe actriţa Kristen Bell, dar şi o mare dorinţă de a ne transforma momentele de plictiseală într-unele de acţiune. Pentru că a venit momentul să fim sinceri cu noi ... câţi dintre cei care s-au uitat la Veronica Mars nu şi-au imaginat că sunt, la rândul lor, un detectiv, vreun Sherlock Holmes adolescentin. 

The O.C. 

“Califooooooornia, here we cooooooome” Melodia trupei Phantom Planet este o parte importantă din viaţa adolescenţilor de peste ocean pentru că te introduce în lumea din California. Şi dacă auzi Los Angeles te gândeşti imediat la filme, vedete, celebritate şi rock’n’roll. The O.C. urmăreşte povestea delicventului Ryan Atwood (Ben McKenzie) care este primit în familia lui Seth Cohen (Adam Brody) şi primit în viaţa luxoasă din Newport Beach, California ... adică Orange County. 

Serialul a fost creat de Josh Schwartz. A fost primul său proiect, aşa că, dacă mai vedeţi unele erori pe ici pe colo, să îi fie cu iertate. Dar am amintit de Schwartz ca să închidem acest articol ca într-o poveste circulară, asta pentru că el este creatorul primul serial recomandat, respectiv Gossip Girl. 

BONUS: 13 Reasons Why

Iar la final, bonus, un serial actual atât ca perioadă de difuzare, cât şi ca problemă. Deşi foarte controversat, 13 Reasons Why ridică o problemă foarte importantă – cea a bullyingului. Poate puţin dus la extrem, serialul spune povestea adolescentei Clay Jensen şi a experienţelor deloc uşoare (de la bullying verbal la cel fizic şi până la viol) pe care le-a avut aceasta în liceu. Jensen cedează acestor traume şi se sinucide, lăsând în urma sa nişte casete prin care povesteşte toate experienţele prin care a trecut şi care au determinat-o să ia această decizie.  

Serialul produs de Netflix are deja două sezoane, iar un al treilea urmează să fie difuzat anul viitor. 

 

viewscnt

Articole recomandate