FASHION + CARS = LOVE - LIFE.ro
Mergi la conținut

FASHION + CARS = LOVE

American Motors Company a fost printre temerarii care şi-au permis să pună semnătura creatorilor de modă pe modelele lor: în 1972 dau tonul cu Pierre Cardin, care înveşmântează modelul Javelin
Share this article

În fiecare an marile Fashion Week-uri ne înfăţişează până unde poate ajunge imaginaţia atunci când întâlneşte creativitatea pe de o parte sau firea excentrică a designer-ului pe de alta. Oricum ar fi, colecţiile nou-veniţilor sau cele ale „veteranilor” se etalează în toată splendoarea pentru a primi girul criticilor de specialitate şi al publicului însetat de curiozitate.

Pe de altă parte avem marile saloane auto care ne iau minţile cu exponate care duduie de tehnologie sau frapează prin înfăţişarea din ce în ce mai avangardistă.

La o primă vedere am spune că cele două teritorii ar putea să îşi dea întâlnire doar ocazional, strângându-şi mâna spre reuşita vreunui pictorial. Iată însă că însetaţii jucători ai designului vestimentar şi-au depăşit locul limitat al catwalk-ului şi au năvălit curajoşi prin casele marilor producători auto.

American Motors Company a fost printre temerarii care şi-au permis să pună semnătura creatorilor de modă pe modelele lor: în 1972 dau tonul cu Pierre Cardin, care înveşmântează modelul Javelin cu o tapiţerie dungată de nylon, în culori îndrăzneţe, protejată de un strat protector de silicon care ţinea la distanţă posibilele pete.

Tot ei oferă contra unei sume modeste de 140 de dolari un pachet de interior Gucci pentru modelul Hornet Sportabout Wagon, cu promisiunea de face pentru casnicele americane mai mult decât orice ruj, vopsea de păr sau gene false luate împreună.

AMC îşi păstrează obiceiurile şi un an mai târziu când din nou sfidează normalul vremurilor cu Gremlin, “maşina economică ce poartă pantaloni”, nefiind departe de adevăr – tapiţeria era integral din jeans albastru Levi’s. Ideea a fost îmbrăţişată ulterior şi de Jeep Wrangler şi Fiat 500.

Fascinaţi de Hermès? Aruncaţi o privire asupra lui Bugatti Veyron din 2009 care pentru un plus de 400.000 de dolari (o nimica toată faţă de cele 2 milioane cât costă maşina în echiparea standard) include un interior în culorile faimoasei case, mânere pentru portiere ce le imită pe cele ale valizelor produse de Hermès, tapiţerie de piele şi o grilă modificată pentru radiator.

Jucătoare la dublu, cu un deja bine-conturat nume în fashion, Victoria Beckham primeşte cu bucurie invitaţia celor de la Range Rover care în 2012 produc cele 200 de bucăţi din modelul Evoque după chipul şi asemănarea creatoarei: tapiţerie de piele, caroseria în nuanţa gri mat şi un set asortat de valize. Victoria insăşi primeşte unul dintre modele ca o pecetluire a colaborării, dar îl înstrăinează 3 ani mai târziu cu doar puţin peste 2.000 km parcurşi.

Stella McCartney semnează design-ul unei alte ediţii care se impune în atenţia amatorilor de neconvenţional în 2014 când “îmbracă” versiunea Superhero pentru Jaguar XE. Desenul repetitiv al capetelor de supereroi extratereştri se mută şi pe colecţia autoarei, în piese vestimentare cool.

Privind costumele impecabil croite ale casei Zegna, înţelegi de ce italienii sunt cunoscuţi ca cei mai şarmanţi purtători, astfel că modelul Maserati Quattroporte by Zegna, într-un “tiraj” de 100 de bucăţi, nu are cum să nu fie apanajul masculinităţii absolute.

Mini, după ce trece prin mâinile dibace ale lui Calvin Klein sau Diane von Furstenberg, îl creditează pe excentricul Roberto Cavalli care ne propune un Mini Paceman într-o nuanţă care se schimbă în funcţie de unghiul din care primeşte lumina.

Rămânând în registrul celor care insistă să propună fantezie şi inovaţie în prezentările sale, îl regăsim pe Jean Paul Gaultier şi al său Audi A3 E-tron, într-o grafică ce nu se dă în lături de la niciun artificiu: pe capotă tronează o inimă, iar portierele adună dungi şi flăcări. De altfel creatorul aşterne un veritabil graffiti urban şi pe varianta albă a caroseriei modelului Audi Q2.

Imaginaţia a curs şi în sensul invers al celor relatate, atunci când modele sau colecţii întregi au fost inspirate din linia sau aerodinamica şi accesoriile automobilelor. Una dintre remarcabilele coperţi ale revistei Vogue ne-o propune în 1989 pe o tânără Naomi Campbell echipată în corsetul “Cadillac” creat de Thierry Mugler.

Apoi cine nu a dansat cel puţin o data pe ritmul piesei “Too funky” a lui George Michael. Ba mai mult, ştim cu toţii videoclipul memorabil care adună într-o defilare senzuală cele mai vânate fotomodele ale perioadei şi aduce în prim-plan intriganta “Motorcycle Bustier” desenată de acelaşi Mugler, care reproduce întocmai dotări reale: oglinzi laterale sau frâne de mână.

Nonconformistul John Galliano etalează şi el pentru Dior colecţia “Trailer Park” o alăturare cel puţin unică între alura şi elementele caracteristice ale unui Cadillac şi cele ale unei… chitare Fender.

Campania de imagine pentru colecţia Prada din sezonul primăvară – vară 2012 propune doamnelor şi domnişoarelor în căutare de senzaţional piese inspirate din designul şi accesorizarea maşinilor clasice americane din perioada anilor ’50: tocuri în formă de flăcări, linia aripilor sau a spoilerelor recrează impresia garajului auto ridicat la rang de inspiraţie.

Sper că v-a plăcut! Vom sta poate împreună, răbdători, să asistăm la crearea de tendinţe şi la noutăţile aduse de fiecare sezon care nu încetează să ne facă din ce în ce mai curioşi, întrebându-ne până unde poate ajunge povestea unora sau altora. Îmi este clar că firea umană nu se va opri uşor.

Vedem, trăim, scriem… Viitorul este acum!

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora